Food&Drinks

Alimentaţia corectă pe timp de iarnă. Trei sfaturi pe care le poti urma

E necesar să mănânc mai mult acum? Care sunt alimentele pentru care să optez? Pot bea un pahar de alcool ca să mă încălzesc şi să facă faţă temperaturilor scăzute de afară? Iată câteva întrebări pe care fiecare dintre noi ni le-am pus în sezonul rece.

Cu siguranţă, iarna, alimentaţia corectă ne ajută să facem faţă umidităţii şi frigului, dar şi oboselii sau depresiei, mult mai frecvente în acest sezon.

Nu este nevoie să consumăm mai multe alimente imediat ce s-a instalat frigul. De fapt, e indicat să alegem ce mâncăm în funcţie de confortul de care avem parte (mersul cu autobuzul sau maşina personală, liftul, statul pe scaun la birou etc.) sau de efortul pe care îl depunem zilnic. De obicei, iarna riscul de îngrăşare creşte considerabil din cauza alimentaţiei bogate în grăsimi şi sărace în legume şi fructe proaspete. În plus, iarna ni se schimbă şi poftele, foarte mulţi optând pentru mâncăruri consistente, gătite şi, în special, pentru preparate calde. Nu este nimic rău în a manca astfel, dar e bine să diminuezi cantitatea alimentelor consumate.

GRĂSIMILE, ESENŢIALE

O alimentaţie sănătoasă este importantă şi pentru întărirea sistemului imunitar, şi menţinerea unui organism sănătos. Grăsimile au un rol deosebit, pentru că stochează energia şi reprezintă un factor imuno-stimulator împotriva frigului prin eliberarea de căldură, ajutând corpul să se adapteze la temperaturile scăzute. De aceea, se spune că în perioada iernii, când temperaturile sunt foarte scăzute, este indicat să avem un aport de calorii mai ridicat faţă de sezonul cald. Organismul consumă multă energie pentru a-şi păstra temperatura normală. Ca urmare, este bine să optezi pentru grăsimi vegetale şi animale de calitate. Cele mai bune grăsimi care pot fi consumate şi care contribuie la protejarea organismului sunt cele provenite din peşte (macrou, somn, crap, somon). Acestea contribuie şi la fluidizarea sângelui şi la vascularizarea organismului.

UN OU PE ZI

Este bine să avem o alimentaţie echilibrată, bazată în special pe legume cât mai proaspete şi bogate în proteine, cum sunt mazărea, fasolea şi lintea. Nu uita nici de fructe, precum compoturile sau fructele uscate, excelente pentru un organism sănătos datorită aportului mare în vitamine, minerale şi fibre. E binevenit un ou pe zi, pentru că e bogat în proteine (cele din albuşul de ou se asimilează integral). Lactatele însă trebuie dozate cu multă atenţie. O felie de brânză la fiecare masă este suficientă în fiecare zi. Este indicat să ţii cont de modul în care este preparată brânza sau dacă ai consumat alte alimente care conţin deja acest produs. Supa este o mâncare foarte sănătoasa, de aceea, este bine să se consume în fiecare zi. Supele conţin apă caldă, care încălzeşte şi hidratează organismul, legume care asigură un aport de minerale şi vitamine, şi proteine din carne şi paste făinoase.

ALCOOLUL, „SALVARE FALSĂ”

Vinul fiert, băuturile alcoolice tari sau lichiorurile sunt eficiente pentru a ridica rapid temperatura corpului. În schimb, aceste băuturi au inconvenientul că obosesc organismul. Pe scurt, senzaţia de căldură pe care o oferă va fi de scurtă durată. Prin vasodilatarea temporară pe care o creează, corpul este temporar încălzit. Din păcate, însă, alcoolul scade rezistenţa organismului şi poate favoriza apariţia degerăturilor. De aceea, nu e deloc indicat să apelăm la această metodă pentru a ne încălzi. Este mult mai benefic să optăm pentru băuturi calde precum ceaiurile, cafeaua, ciocolata caldă sau laptele cald.

Publicitate