Vedete

Cum reușește Jennifer Aniston să arate nemaipomenit la  47 de ani?

O știm din celebrul serial „Friends” și din numeroase pelicule romantice, am văzut-o la brațul lui Brad Pitt, jennifer2apoi, după despărțirea lor răsunătoare, alături de alte celebrități de la Hollywood. Acum, pare să-și fi găsit liniștea și fericirea lângă actorul Justin Theroux, cu care s-a recăsătorit. Dincolo de viața ei, mai mult sau mai puțin palpitantă, Jennifer Aniston are unul dintre cele mai tonifiate corpuri din cetatea filmului, iar noi am fost curioși să aflăm ce face ca să se mențină în formă.

„Fac sport cel puțin cinci sau șase zile pe săptămână. Fac 40 de minute de cardio, lucrez cu greutăți, fac Pilates o zi pe săptămână și yoga de trei ori”,  a declarat celebra actriță pentru ediția americană a revistei InStyle. Simpatica blondă mărturisește chiar că își ia ganterele cu ea și atunci când pleacă din oraș și se antrenează în camera de hotel, în timp ce se uită la televizor. De asemenea, nu merge niciodată la culcare fără câteva exerciții de streching.

jennifer1Când mă trezesc,  beau un pahar mare de apă caldă cu lămâie, apoi mănânc un mic dejun care conține de regulă avocado și ouă. În alte zile, consum fulgi de ovăz cu banane.”

Actrița are și câteva sfaturi pentru un stil de viață sănătos:

  1. Fără înfometare. Cheia succesului este echilibrul, spune ea. Dacă ai mâncat un prânz copios, atunci încearcă să servești o cină foarte ușoară, însă în niciun caz nu te înfometa. Dacă vreă să slăbești, înlocuiește treptat alimentele grele cu cele mai ușoare, dar mănâncă!
  2. Legumele trebuie să aibă rolul principal la fiecare masă!  Încercați să alcătuiți fiecare meniu, astfel încât 75% din farfurie să fie plină cu legume (mai ales verzi), iar în rest consumați proteine sau carbohidrați sănătoși.
  3.  Încercați  să combinați cât mai multe  și legume, astfel  ca mesele să fie cât mai apetisante.  Jennifer
    mărturisește însă că și ea păcătuiește din când în când. Pastele au devenit slăbiciunea ei, mai ales atunci când iese în oraș împreună cu soțul Justin Theroux. “El a adus pastele din nou în viața mea! Nu știu dacă trebuie să-i mulțumesc sau să-l urăsc pentru asta!”, spune zâmbind actrița.  jennifer3

Adaugă comentariu

Fă click aici pentru a posta un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.