Food&Drinks

Hrișca – un aliment benefic pentru sănătate și siluetă

În ciuda numeroaselor beneficii pe care le are pentru sănătate, hrișca este un aliment nu foarte popular la noi în țară. Persoanele care își doresc să aibă un stil de viață cât mai sănătos,  ar trebui să o includă, însă,  cât mai repede în alimentație. Originară din Asia, hrișca a fost adusă în Europa de către mongoli și turci.  La ora actuală, cel mai mare cultivator și exportator de hrișcă este Rusia, țară unde este considerată un aliment de bază.

Hrişca este bogată în vitaminele E, B1 şi B2 dar şi în proteine, carbohidraţi, fibre, fosfor, magneziu, cupru, zinc, mangan, seleniu şi fier.
Deşi nu face parte din clasa cerealelor, hrişca este net superioară grâului, prin elementele nutritive care protejează organismul de factorii externi şi îl fortifică,  mai ales în sezonul rece şi la începutul primăverii.

Dacă vreți să slăbiți, atunci chiar ar trebui să consumați cât mai des hrișcă. În plus, iată ce alte beneficii importante aduce organismului nostru:

  • Ajută la menținerea sănătății sistemului cardiovascular
  • Reglează nivelul glicemiei în sânge
  • Îmbunătățește digestia
  • Oferă proteine de calitate
  • Este o sursă naturală excelentă de minerale – cupru, magneziu, mangan, potasiu
  • Luptă eficient împotriva radicalilor liberi
  • Ajută la detoxifierea organismului

Hrișca poate fi transformată în făină, sau consumată ca atare, sub formă de boabe. O puteți savura în numeroase combinații, atât la micul dejun, cât și la celelalte mese ale zilei.

Salată cu hrișcă

Ingrediente:

– 250 gr de hrișcă;

– 500 ml de apă;

– o jumătate de dovlecel, tăiat cubulețe;

– 12 măsline mari, fără sâmburi, tăiate în patru;

– 1 ardei gras galben mic, taiat marunt;

– o ceapă roșie, tocată mărunt;

– câteva nuci tocate

– 1 legătură de mărar proaspăt, tocat. Mai puteți pune mentă sau pătrunjel, după gust

– sucul proaspăt stors de la un lime;

– 2 linguri de oțet din vin alb;

– 1 lingură de ulei de măsline;

– sare și piper după gust

Pune apa cu sarea într-o tigaie și lasă-le la foc mediu. Cand dau în clocot, adaugă hrișca și micșorează flacăra. Pune un capac peste tigaie și lasă totul la fiert timp de 10 minute, până când boabele de hrișcă absorb toată apa. Apoi, oprește focul și dă capacul la o parte, lăsând hrișca să se răcească cel puțin o jumătate de oră. După aceea, pune hrișca și restul ingredientelor într-un bol mare și amestecă bine, pentru a le omogeniza. Pune preparatul la frigider timp de cel puțin o oră, pentru ca aromele sa se întrepătrundă.

Vreți preparate gustoase, dar sănătoase? Iată cinci înlocuitori perfecți pentru maioneză

Conopida – unul dintre răspunsurile tale la problemele de dietă.

 

Publicitate