Sănătate

Miracolul din leacurile bunicii – rostopasca tratează peste 100 de afecțiuni

În popor, rostopasca este numită și “darul cerului” sau “negelariță”, pentru că are puterea să vindece negii. Însă acesta este doar unul dintre zecile de efecte benefice pe care le are asupra organismului. Această plantă cu aspect banal și floricele galbene este una dintre cele mai puternice plante de pe pământ! Cercetătorii ucraineni afirmă că rostopasca are efecte pozitive în tratarea unor forme de cancer, precum cel ovarian, faringian, ano-rectal, de colon, de sân,  de piele,  dar și în pancreatită sau unele boli ale ficatului.

 Rostopasca este bogată în alcaloizi, sparteină, vitamina C, ulei volatil, flavonoizi, saponoide, săruri minerale, compuși care o recomandă în tratamentul multor afecțiuni, atât externe, cât și interne. Printre cele mai importante se numără colicile biliare, dischinezia biliară, acneea, negii, eczemele, psoriazisul, enterocolitele, hepatitele acute și cronice, etc.

De la rostopască se utilizează partea aeriană a plantei, tulpina, frunzele și florile. Înflorește din aprilie până în septembrie şi se culege, spun bunicii noștri,  numai în zilele însorite. Pe vreme ploioasă, rostopasca se închide la culoare, iar principiile sale active se pierd. În medicina naturistă se poate utiliza sub formă de pulbere, tinctură, infuzie și cataplasmă, în funcție de afecțiunea pe care vrem să o tratăm.  Imediat după culegere, tulpinile de rostopască se pun la uscat în strat subțire, într-un loc umbros și lipsit de umiditate.

Dintr-o jumătate de kilogram de plantă proaspătă rezultă aproximativ o sută de grame de plantă uscată. În stare proaspătă, tulpinile de rostopască lasă un suc (latex) portocaliu, care are proprietăți medicinale foarte importante, pe care planta uscată nu le mai păstrează.

  1. Pulberea de rostopască

Se obține prin măcinarea cât mai fină a tulpinilor uscate de rostopască cu rășnița electrică de cafea. Depozitarea pulberii se face în borcane de sticlă închise ermetic, în locuri întunecoase și reci, pe o perioada de maximum 3 săptămâni (deoarece principiile active se oxidează rapid). De regulă, se administrează de 3-4 ori pe zi câte un sfert de linguriță (aproximativ 1 g), pe stomacul gol.

  1. Tinctura de rostopască

Se pun într-un borcan cu filet, 15 linguri de pulbere de rostopască, peste care se adaugă două pahare (400 ml) de alcool alimentar, de 50 de grade. Se închide borcanul ermetic și se lasă la macerat vreme de două săptămâni, după care se filtrează, iar tinctura rezultată se pune în sticluțe mici, închise la culoare. Se administrează de patru ori pe zi, câte 50-100 de picături, diluate în puțină apă.

  1. Infuzia combinată

Se pun 3-4 linguri de rostopască mărunțită la macerat în jumătate de litru de apă, vreme de 8-10 ore, după care se filtrează. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta rămasă după filtrare se fierbe în încă jumătate de litru de apă, vreme de cinci minute, după care se lasă să se răcească și se filtrează. În final, se amestecă cele două extracte, obținându-se aproximativ un litru de preparat, care se folosește mai ales extern, sub formă de comprese, gargară și băi.

  1. Cataplasma cu rostopasca

O mână de frunze mărunțite de rostopască se lasă timp de 1-2 ore să se înmoaie în apă caldă (40-50gr. C). Se aplică apoi pe locul afectat, acoperindu-se cu un tifon. Se lasă să acționeze vreme de o oră.

 Rostopasca, leacul minune pentru pielea noastră

 În popor, sucul de rostopască era un leac obișnuit contra negilor. Cu rostopască se mai făceau și spălături pe cap, contra mătreții,  sau cataplasme pentru bubele dulci, bășici, panarițiu, acnee, sau alte afecțiuni ale pielii.

Loading...

Adaugă comentariu

Fă click aici pentru a posta un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.