Frumuseţe

Remedii simple și ieftine pentru cearcăne

Din păcate, cearcănele sunt o problemă destul de comună în rândul femeilor, indiferent de vârsta pe care o au.  Există o mulțime de motive pentru care apar adânciturile închise la culoare sub ochi – moștenirea genetică, nopțile pierdute, o alimentație nepotrivită, etc. Dacă problema este gravă și persistă, atunci n-ar strica să consultați un specialist. În afară de acest lucru, puteți încerca să dormiți mai bine, să vă schimbați obiceiurile alimentare, să aplicați comprese și măști. Există multe remedii la care puteți apela, chiar acasă la voi, fără să cheltuiți o avere:

  1. Apa de trandafiri – hidratează și întinerește pielea. Dacă nu doriți să o cumpărați de la farmacie, o puteți prepara acasă: umpleți un bol măricel cu petale de trandafir, peste care turnați apă fierbinte. După câteva ore, turnați lichidul într-un recipient steril și păstrați-l la frigider. Aplicați pe ochi dimineața și seara tampoane îmbibate cu apă de trandafiri.
  2. Uleiul de migdale – acesta îndepărtează celulele moarte de la suprafața pielii, atenuează ridurile și, aplicată cu regularitate, diminuează cearcănele. Masați cu mișcări foarte blânde zona ochilor în fiecare seară, după ce ați aplicat în prealabil câteva picături de ulei de migdale.
  3. Sucul de cartofi. Acesta conține vitaminele A și C, atenuează cearcănele și netezește pielea. Dați prin răzătoare un cartof crud și stoarceți bine, apoi aplicați sucul rezultat pe zona cu probleme. După 15 minute, clătiți cu apă rece.
  4. Comprese cu suc de castraveți. Se știe deja că aceste legume foarte bogate în apă au un efect deosebit asupra ochilor. Imaginea cu o femeie care stă întinsă cu ochii acoperiți de două rondele de castravete,  este deja clasică.
  5. Comprese cu ceai verde sau negru. Faceți un ceai și introduceți pentru o jumătate de oră pliculețele în frigider. Dacă le aplicați apoi pe cearcăne timp de 15 minute, veți observa că acestea s-au diminuat considerabil.
  6. Masca cu pâine și lapte. Faceți o pastă dintr-un miez de pâine înmuiat în lapte și aplicați-o pe zona cu probleme. Clătiți după 15 minute.
  7. Masajul și exercițiile pentru ochi. Cu siguranță, aceste tehnici sunt subestimate, deși, practicate în mod regulat, nu numai că ajută la reducerea cearcăneor și a pungilor de sub ochi, dar diminuează și ridurile. Totul este să deprindeți mișcările corecte și să le efectuați cu blândețe, deoarece pielea din jurul ochilor este foarte subțire și sensibilă.

V-ar putea interesa și:

Remedii simple pentru “laba gâștei”

Cinci greșeli frecvente care favorizează apariția și adâncirea ridurilor din jurul ochilor

 

 

Loading...

Adaugă comentariu

Fă click aici pentru a posta un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.