Vedete

Secrete de vedete: Cum reușește Madonna, la aproape 60 de ani, să aibă atâta vitalitate și un corp atât de tânăr?

Madonna este… Madonna! Regina absolută a muzicii pop, care, la aprope 60 de ani, nu se fereșete de ținute provocatoare și sexy! De altfel, gurile rele spun că artista a fost un genial produs de marketing, care a mizat mai mult pe aspectul fizic, apariții șocante, trupe de dansatori  ireal de talentați și ceva mai puțin pe voce, deși trebuie să recunoaștem că are un timbru inconfundabil.

Firesc, vine și întrebarea: cum reușește femeia asta să arate și să se miște așa, la vârsta ei? Ei bine, artista este foarte disciplinată când vine vorba despre antrenamente și dietă și putem spune că muncește enorm, lucru de care puține dintre noi am fi în stare.

Artista urmează de câțiva ani buni un regim care se numește dieta macrobiotică. Aceasta presupune consumul de cereale ca aliment de bază, suplimentat cu alte alimente, cum ar fi legumele și fasolea, și evitarea a tot ceea ce înseamnă procesat sau rafinat.  Mesele sunt preparate simplu și natural, prin fierbere, coacere sau preparare la abur.  Planul dietetic este în esență unul vegetarian, iar peștele sau carnea se consumă doar ocazional.  Nu vom insista prea mult pe acest regim, pentru că îi vom dedica un capitol special pe site-ul nostru.

Să vedem, mai bine,  cum se antrenează vedeta. Se pare că Madonna petrece în sală cel puțin două ore pe zi, timp de șase zile pe săptămână. Ea alternează Yoga și Pilates cu o varietate de alte sporturi, cum ar fi: karate, înot, haltere, alergare, ciclism și ocazional călărie. În plus, să nu uităm de ședințele intensive de cardio, când își pregătește momentele de dans pentru concerte. Cu un asemenea regim de viață, nu e de mirare că diva are și acum, la aproape 60 de ani, un corp pentru care ar invidia-o și o fată de 20!

Iar stiliștii vedetei susțin că aceasta arată bine și nemachiată. Mă rog, unele fotografii surprinse de paparazzi îi cam contrazic. În plus, a apelat și la numeroase intervenții estetice, care se văd cu ochiul liber. Cea care se ocupă de make-up Madonnei susține că artista are mare grijă de pielea ei (nu fumează, nu bea deloc alcool), și de multe ori îi aplică pe față doar puțin anticearcăn și ruj.

Dar cine știe, poate și numeroșii iubiți foarte tineri care au trecut prin dormitorul vedetei or fi avut un rol în conservarea excepțională a acesteia!

Zece motive pentru care bărbații sunt atrași de femeile mature

Sexul – important pentru relație, dar și pentru sănătate!