Stil

5 situații în care ar trebui să vă țineți la distanță de necruțătorul cântar

Dacă n-ar exista cântarele, probabil că femeile ar fi muuult mai fericite! Dar, din păcate, ele s-au inventat, iar experții în fitness și nutriție încă nu au reușit să se pună de accord dacă este bine sau nu să ne urcăm zilnic pe ele. Uneori, numărul pe care îl indică scala acestora nu reflectă cu adevărat progresul și starea noastră de sănătate. Iată 5 situații în care sunteți sfătuite să evitați  cântarele:

  1. La sfârșitul zilei. Momentul ideal pentru cântărire, ca să putem spera la un număr cât mai apropiat de adevăr, este dimineața, după ce am fost la toaletă și înainte de a mânca micul dejun. Seara, după ce am luat câteva mese și am băut lichide, este evident că vom cântări mult mai mult.
  2. Dacă sunteți constipate. În această situație, organismul reține substanțe solide, ceea ce influențează numărul arătat de scala cântarului.
  3. Atunci când sunteți însărcinate, sau proaspete mămici. Cântărirea în această etapă a vieții nu va fi altceva decât o nouă sursă de anxietate, lucru extrem de dăunător atât pentru voi, cât și pentru sănătatea copilului. În loc să fie preocupate de greutatea lor, femeile aflate în cele două situații ar trebui să se concentreze pe o alimentație corectă și diversificată, pe obținerea unui somn de calitate și pe gestionarea stresului zilnic.
  4. Dacă sunteți la menstruație. În timpul ciclului menstrual, hormonii voștri nu sunt în echilibru, ceea ce poate duce la balonare, sau retenție de lichide. Nu este nimic neobișnuit ca o femeie aflată în acea perioadă a lunii să ia în greutate 1-3 kilograme, așa că urcatul pe cântar nu are niciun sens.
  5. Dacă sunteți fragile psihic și cădeți ușor în depresie. Unele persoane devin anxioase atunci când cântarul le indică un număr care nu le convine și, în loc să fie motivate să continue lupta cu kilogramele în plus, cad în extrema cealaltă și dau năvală la frigider. Specialiștii recomandă ca acest tip de persoane să recurgă la metode alternative, cum ar fi notarea alimentelor și a lichidelor consumate zilnic.

V-ar putea interesa și:

Ce să porți/ce să nu porți, dacă nu vrei să pari cu 10 kilograme mai grasă

Învață să îți iubești corpul, în ciuda defectelor sale! Află cum poți face acest lucru

Loading...