Featured Vedete

Adrian Streinu-Cercel a făcut primele declarații, după ce a fost vaccinat împotriva Covid-19

Medicul infecționist Adrian Streinu-Cercel a făcut primele declarații, duminică dimineața, după ce a fost vaccinat împotriva Covid-19, la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Capitală.

Adrian Streinu-Cercel, după imunizare: Vaccinul este superb.
„Nu m-a durut absolut deloc. Fetele au mână foarte ușoară, pentru că sunt de la noi din Institut.Vaccinul este superb. Sunt niște grămăjoare de grăsime, și în mijloc are DNA. Celelalte celule fac treaba și se produce imunitatea”, a decarat Streinu-Cercel.

Specialistul a mulțumit întregii echipe medicale de la Balș, pentru că a făcut o „treabă nemaipomenită în această pandemie”.

„Lumea a înțeles că acest virus e o nenorocire și că poate să te omoare. Singura modalitate de scăpare imediată este vaccinarea”, a mai spus Adrian Streinu-Cercel.

Mihaela Anghel, prima persoană vaccinată împotriva COVID-19 în România
Reamintim că Mihaela Anghel, o asistentă medicală generalistă, a fost prima persoană vaccinată în țara noastră. Tânăra de 26 de ani este membră a echipei medicale care, în data de 27 februarie a acestui an, a preluat primul pacient din România cu virusul SARS-CoV-2.

După vaccinare, Mihaela Anghel a declarat că se simte privilegiată că a fost aleasă să fie prima persoană vaccinată în România.

Întrebată cum a reacționat când a aflat că va fi prima persoană vaccinată în România, tânăra a spus că nu s-a gândit prea mult și a spus da vaccinului.

”Nu am știut cum să reacționez. Nu m-am întrebat nici măcar o secundă de ce am fost eu aleasă, pur și simplu am spus da și am ajuns aici. Nu m-a durut absolut deloc, a fost cel mai nedureros vaccin vaccin pe care l-am făcut până acum”, a mărturisit Mihaela.

Asistenta le-a transmis și un mesaj românilor care nu vor să se vaccineze.

”Le transmit să deschidă bine ochii și să vină să se vaccineze, să putem să scăpăm de greutatea asta care ne apasă pe toți și să nu mai aștepte să se infecteze ei sau cei dragi pentru a se convinge că există boala”, a mai spus tânăra asistentă medicală.

Adaugă comentariu

Fă click aici pentru a posta un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.