Stil

Ai o zi, sau o perioadă foarte, foarte proastă? Iată câteva lucruri pe care poți să le faci, ca să ieși din impas

Viața este plină de lucruri bune și frumoase, dar adesori e presărată și cu multe necazuri și dezamăgiri. Fiecare dintre noi am trecut prin momente rele și am avut zile când am simțit că nimic nu merge cum trebuie, când ne-am simțit cu moralul la pământ și lipsiți de orice speranță.

Nu susținem că este ușor să gestionezi aceste zile negre, dar sunt, totuși, câteva lucruri pe care puteți să le faceți, ca să ieșiți cu bine la liman:

  1. Respirați. Stop. Trageți adânc aer în piept, numărați 5 secunde și apoi expirați. Repetați acest exercițiu de câteva ori.
  2. Faceți inventarul lucrurilor pozitive. Cu siguranță că, oricât de rău ți-ar merge într-un moment al vieții, există și lucruri bune, pentru care merită să trăiești. Ești viu. Respiri. Ai câțiva oameni apropiați cărora le pasă de tine. Ești capabil. Ești puternic. Amintește-ți pentru ce trebuie să fii recunoscător.
  3. Fiți realiști. Priviți lucrurile în perspectivă. Care este cel mai grav scenariu? Lucrurile stau cu adevărat foarte prost, sau doar simțiți așa? Și chiar dacă situația este disperată, gândește-te ce poți face în legătură cu asta și caută opțiunile care te pot ajuta să o depășești, în loc să stai cu mâinile în sân și să-ți plângi de milă.
  4. Nu vă învinovățiți. Sentimentul de vină și resentimentele nu vor îmbunătăți cu nimic situația. Iar dacă e “vina” altcuiva, nu îți irosi energia concentrându-te pe răzbunare. Nu o să-ți faci niciodată viața mai bună ție, făcându-i cuiva rău. Fiecare om are un drum de parcurs în viață și lecțiile pe care trebuie să le învețe la un moment dat.
  5. Deconectați-vă. Uneori, când simți că totul te copleșește, cel mai bun lucru pe care să-l faci este să faci un pas înapoi, să îți simplifici viața, să cauți activități care îți fac plăcere și oameni care te încarcă cu energie pozitivă.
  6. Plângeți. Nu este rău să-ți dai frâu liber sentimentelor din când în când. Uneori asta ajută să vă eliberați de stres și emoție. Mai bine să fii trist, decât furios.
  7. Auto-compasiune. Oferiți-vă puțină dragoste și înțelegere. Iertați-vă și spuneți-i criticului vostru interior că ar trebui să tacă de data asta și să vă lase să depășiți criza.
  8. Căutați lecțiile. Ideal ar fi să înțelegm că din fiecare situație în care ne punem singuri, sau ne pune viața, putem învăța ceva. În fiecare dezastru, în fiecare lucru aparent îngrozitor, există o lecție care trebuie memorată.
  9. Aveți mai multă grijă de voi. Chiar dacă atunci când sunteți copleșiți de necazuri, nu vă arde de nimic, încercați totuși să faceți puțină mișcare și să mâncați sănătos. Nu vă lăsați pradă viciilor precum alcoolul, pentru că nu va rezolva cu nimic situația și, în plus, vă veți simți și mai rău.
  10. Priviți spre viitor cu încredere. Trebuie să fiți optimiști și să vă gândiți că după fiecare ploaie, iese întotdeauna soarele.

V-ar putea interesa și:

Vrei să fii iubită și apreciată de cei din jurul tău? Află ce trebuie să faci pentru asta

Cum poți chema fericirea în viața ta? – Sfaturi despre cum poți fi mai fericit

Adaugă comentariu

Fă click aici pentru a posta un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.