Sănătate

Atenție cât alcool consumați în această perioadă! OMS avertizează că acest obicei crește riscul de a lua coronavirus

Organizația Mondială a Sănătății a avertizat că riscul de contractare a COVID-19 este mai crescut în cazul persoanelor care consumă alcool

Cu siguranță că multă lume consideră, mai ales în această perioadă, că alcoolul ajută la ameliorarea stresului și la ridicarea moralului. În plus, hai să fim sinceri, cine nu bea un păhărel în plus de sărbători?

Ei bine, ar trebui să fim mai moderați în ceea ce privește consumul băuturilor alcoolice, avertizează OMS, deoarece acest obicei ne face mai vulnerabili  în fața coronavirusului. Pe lângă faptul că alcoolul favorizează contractarea bolii, îi poate înrăutăți și simptomele, iar tratarea devine mult mai dificilă.

În plus, susțin specialiștii, consumul ridicat de băuturi acoolice poate accentua problemele de sănătate mintală și de comportament, ceea ce poate fi o problemă în situația în care suntem blocați la domiciliu, împreună cu ceilalți membri ai familiei.

Alcoolul nu „ucide” coronavirusul!

Anunțul OMS vine pe fondul unor știri false, care s-au răspândit în mediul online, potrivit cărora alcoolul ar „ucide” coronavirusul.  Nu numai că nu se întâmplă asta, ba chiar dimpotrivă, poate crea probleme serioase de sănătate.

Din păcate, pe fondul pandemiei, obiceiurile de consum ale oamenilor din întreaga lume s-au modificat și foarte multe persoane au început să își facă stocuri de băuturi alcoolice, ceea ce a dus la creșterea îngrijorătoare a cazurilor de violență domestică și a abuzurilor, în general.

Adaugă comentariu

Fă click aici pentru a posta un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.