Sănătate

Ați mâncat dulciuri în exces? Iată ce puteți face ca să contracarați efectul nociv al zahărului!

Nu mai trebuie să spunem că sănătatea și silueta subțire presupun multă moderație. Din păcate, zahărul este inamicul nostru nr. 1 , așa că trebuie să îl consumăm doar ocazional.  Chiar și cele mai conștiincioase dintre noi au, însă, momente, când uită de cumpătare și se îndoapă cu bomboane de ciocolată sau prăjituri pe săturate. Sărbătorile, petrecerile, concediile, aniversările unor apropiați,  ne scot în cale zeci de tentații dulci, cărora nu le putem rezista. Dacă avem conștiință și ne pasă de corpul nostru, atunci putem face câteva lucruri prin care să contracarăm efectele negative ale slăbiciunii noastre de moment:

  1. Proteine și  fibre.  Ne putem stabiliza nivelul de zahăr din sânge consumând niște fibre și proteine, cum ar fi un măr, un ou fiert tare, puțin fistic, sau legume cu hummus.
  2. Yoga. Optzeci la sută dintre oameni susțin că mănâncă mai mult zahăr atunci când sunt stresați. Și ce soluție ar putea fi mai bună să combatem stresul, decât practicarea acestui tip de mișcare? Nu doar că veți arde o parte dintre caloriile consumate, dar o să fiți mai puternice în fața unor noi tentații dulci.  
  3. O masă sănătoasă. Dacă ați mâncat foarte multe dulciuri într-un anumit moment al zilei, atunci neapărat următoarea voastră masă trebuie să fie c ât mai ușoară cu puțință. O salată ar fi alegerea ideală.
  4. Probiotice. Un studiu recent realizat de cercetătorii de la Universitatea din Oregon, a arătat că bacteriile “rele” din intestine se hrănesc cu zahăr. Așa că puteți contracara efectul acestuia,  dacă beți puțin chefir/iaurt  grecesc, sau mâncați orice alte alimente care conțin probiotice – bacteriile “bune” care le vor anihila pe cele rele.

V-ar putea interesa și:

Vrei să afli dacă ești dependent/ă de zahăr? Răspunde la următoarele opt întrebări

Loading...

Adaugă comentariu

Fă click aici pentru a posta un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.