Food&Drinks

Bananele, energizante şi sănătoase

Delicioase și parfumate, puține fructe sunt atât de complexe și de benefice pentru organism, precum bananele. Tocmai de aceea, este bine să consumăm măcar  una în fiecare zi.  Așa, vom reuși să fim plini de energie și să ținem o serie de boli sau afecțiuni la distanță. Iar dacă practicăm și un sport, atunci chiar este obligatoriu să introducem bananele în  meniul nostru zilnic, mai ales că sunt foarte sățioase și nu au exagerat de multe calorii. De exemplu, o banană coaptă de aproximativ 100 de grame are sub 100  de calorii!banane2

BENEFICIILE BANANELOR:

  1. Furnizează corpului multă energie – bananele sunt, fără doar și poate, fructele preferate ale sportivilor de performanță. Ele conțin trei zaharuri naturale – sucroza, fructoza și glucoza, combinate cu fibre. Tocmai de aceea, o banană îți da un boost de energie instantaneu și poate să susțină un efort fizic intens.
  2. Combat anemia – bananele sunt bogate în fibre și stimulează producția de hemoglobină, ajutând astfel la ameliorarea acestei probleme.
  3. Ameliorează tensiunea arterială , datorită conținutului ridicat în potasiu. Efectele sunt atat de puternice incat Food and Drug Administration (FDA) a permis producătorilor de banane să promoveze oficial beneficiile acestora pentru organism.
  4. Te scapă de constipație – sunt bogate în fibre și reglează în mod natural activitatea sistemului digestiv.
  5. Combat insomniile – datorită concentrației mari de magneziu și potasiu, bananele ne pot ajuta să dormim mai bine. Ele conțin și triptofan, un aminoacid care induce somnul și care ulterior se transformă în serotonină și melatonină.
  6. Ajută la menținerea sănătății oaselor – cercetările au demonstrat că o dietă bogată în potasiu reduce riscul de a suferi de osteoporoză, iar bananele coapte au un conținut ridicat de potasiu; în plus, consumul lor ajută la creșterea absorbției calciului.
  7. Tratează mahmureala – una din cele mai simple și rapide metode de a scăpa de mahmureală este să-ți faci un milkshake cu banane, îndulcit cu miere. Banana calmează stomacul și, cu ajutorul mierii, restabilește nivelul de zahăr din sânge și te pune pe picioare.
  8. Calmează arsurile la stomac – bananele au un efect antiacid, așa că atunci când simți că te doare stomacul, poți apela la ele cu încredere. De altfel, sunt un tratament eficient și împotriva ulcerului

Dincolo de efectele lor benefice asupra corpului nostru, bananele sunt ingrediente absolute delicioase pentru tot felul de preparate.

Smoothie cu banană

Ingrediente: o banană coaptă,  un kiwi, un măr

Începeți dimineața cu acest smoothie energizant, care are doar 232 de calorii! Și încă o idee pentru un mic dejun delicios și sănătos.

smoothie banane

Porridge cu ovăz și banane

Ingrediente: 1 ceașcă fulgi de ovăz, 1 ceașcă și jumătate de lapte de nuci caju, 2 linguri de semințe de chia, 2 linguri de stafide, 1/2 linguriță de scorțișoară, 1/4 linguriță de esență de vanilie, 1 banană.   Terci-de-ovăz

Mod de preparare:

Combinați  într-un blender: fulgii de ovăz, laptele din nuci caju, semințele de chia și stafidele. Mixați  la o viteză nu prea mare, până când obțineți o compoziție omogenă. Răsturnați conținutul într-un bol, iar înainte de a-l servi adăugați deasupra banana tăiată și presărați scorțișoară.

S-ar putea să te intereseze si  soia, miracolul din cămară.

Loading...