Actual

Câinii ne-ar putea ajuta să depistăm coronavirusul? Aflați de ce cred asta câțiva cercetători francezi

Am trăit să o auzim și pe asta! Animalele noastre preferate de companie ar putea fi folosite pe scară largă să detecteze persoanele infectate cu COVID-19.

Potrivit Smart FM,  la o școală veterinară din Franța, câinii din rasa ciobănesc belgian  sunt antrenați în acest scop. Până acum, la nivel mondial, multe patrupede au fost dresate ca, folosindu-se de simțul extrem de dezvoltat al mirosului, să depisteze prezența diabetului sau cancerului la oameni și chiar a unor boli virale la bovine.

Ideea antrenării lor i-a venit unui colonel din cadrul detașamentului de pompieri din Paris, care predă și cursuri la școala de dresaj canin. Așa se face că,  de câteva săptămâni, mai multe exemplare de ciobănesc belgian sunt testate, folosindu-se tampoane de bumbac îmbibate de transpirația persoanelor cu sau fără Covid-19. Deocamdată, însă, rezultatele nu sunt concludente, antrenamentele fiind încă în fază incipientă.

Vă reamintim că mai multe studii efectuate până acum pe animale de companie, au arătat că, spre deosebire de pisici, care pot lua coronavirus, cățeii par imuni în fața acestei boli.

 

V-ar putea interesa și:

Topul căutărilor pe Google ale românilor, în perioada izolării la domiciliu

 

loading...
----------------------
Loading...