Food&Drinks

Cartofii dulci – mult mai sănătoși decât cei obișnuiți. Află ce beneficii aduc organismului

Cartoful este, fără doar și poate, unul dintre cele mai populare alimente, cel puțin în cămara românilor. Preparați la cuptor, piure, în salate orientale, în supe și ciorbe, există o varietate uriașă de rețete pe bază de cartofi. În special acum, când suntem în plin post, avem tendința să-i consumăm aproape zilnic. Din păcate, cei obișnuiți pot fi adevărate bombe calorice, mai ales dacă îi asociem cu alimente grase sau prăjeli și nu aduc beneficii organismului, ci dimpotrivă. Nu la fel stau, însă, lucrurile, cu rudele  lor exotice – cartofii dulci. Aceștia au o mulțime de proprietăți care ar trebui să ne determine să-i consumăm mult mai des, în detrimental soiurilor obișnuite:

  • Sunt bogați în vitamina B6. Iar această vitamină ajută la combaterea unor boli degenerative
  • Sunt o sursă bogată de vitamina C. Se știe deja că această vitamină ne ajută în lupta cu cu virușii care ne atacă organismul în special în sezonul rece, însă, pe lângă asta, ea ajută la digestie, la formarea oaselor, a dinților, accelerează vindecarea rănilor, produce colagen și ne ajută să facem față mai bine  stresului.
  • Suntă o sursă de vitamina D, care ajută, de asemenea, la întărirea oaselor
  • Conțin magneziu, un mineral esențial pentru buna funcționare a organismului.
  • Sunt o sursă importantă de potasiu, unul dintre cei mai importanți electroliți, care reglează sistemul nervos și îndeplinește o serie de funcții esențiale, precum relaxarea contracțiilor musculare, protejarea și controlul funcțiilor rinichilor.
  • Prin consumul lor regulat putem preveni anumite forme de cancer și ne protejează de efectul radicalilor liberi
  • Culoarea lor portocalie indică faptul că sunt bogați în betacaroten, precursorul vitaminei A din organism. Acesta ne ajută să avem o vedere bună, ne menține pielea elastică și ne întărește imunitatea.

Zaharurile naturale pe care îi conțin cartofii dulci sunt eliberate lent în sânge, asigurându-ne o sursă de energie echilibrată, fără a duce la creșterea în greutate. Cum puteți să-i consumați? Cum doriți – la cuptor, cu condimente și  ulei de măsline, fierți, preparați la abur, în supe, sau chiar la grătar.

 

V-ar putea interesa și:

Hrișca – un aliment benefic pentru sănătate și siluetă

Conopida – unul dintre răspunsurile tale la problemele de dietă.

Loading...