Ce este, exact, narcisismul? În zilele noastre, acest termen a ajuns să nu mai aibă cine
știe ce semnificație și este aruncat cu ușurință în tot felul de discuții. Specialiștii spun însă că există o mulțime de nuanțe ale narcisismului, pornind de la un ego sănătos, până la cazurile patologice. Deci, cum poți să știi unde te situezi în acest spectru extrem de larg? Ești mai aproape de individul normal, relaxat, sau de o boală care necesită ajutorul unui terapeut? Tot specialiștii spun că narcisismul este, de fapt, o deghizare pentru un sentiment de rușine adânc înrădăcinat, de care habar nu avem că există la nivel conștient. Dar să vedem câteva trăsături care definesc o persoană narcisistă. În câte dintre acestea te regăsești?
- Îți place să fii centrul atenției. Dacă deseori te simți cumva obligat să vorbești despre tine și să îți exagerezi realizările, dacă simți nevoia să înfrumusețezi poveștile pe care le spui celor din jur, dacă te prezinți ca mâna dreaptă a șefului, ori cel mai flexibil yoghin de la cursul pe care îl urmezi, pe scurt, dacă îți fabrici o versiune idealizată a ta, care are menirea să te distragă de la frica intolerabilă că nu ești destul de bun, atunci.. suferi de narcisism.
- Ai obiceiul să oferi mereu sfaturi care nu ți-au fost cerute. Sigur, e bine să încercăm să le fim de ajutor celor din jurul nostru, dar nu să profităm de orice ocazie ca să ne demonstrăm vastele cunoștințe sau abilitățile într-un domeniu. Un narcisist o să le dea mereu impresia celor din anturajul său că se pricepe la orice și că deține adevărul absolut.
- Detești să fii tratat ca un oarecare. Narcisistul este acea persoană care se enervează imediat dacă cineva nu îi răspunde la un mesaj sau un apel telefonic și consideră că merită un tratament special, oriunde s-ar afla, chiar și la coadă la pâine. Fie că sunt conștienți sau nu, aceste persoane trăiesc cu impresia că li se cuvin foarte multe lucruri și au pretenția ca lumea să răspundă cu promptitudine nevoilor pe care le au.
- Ambiția ta nu cunoaște limite. Sigur, nu este ceva rău să îți dorești să îți depășești limitele și să fii dispus să muncești pentru asta, chiar dacă trebuie să pornești de jos. Narcisistul, însă, este convins că e predestinat pentru măreție. El se crede un individ deosebit, care face parte dintre elite și merită să i se întâmple doar ce este mai bun. Deseori, are fantezii despre cât de puternic, de bogat, sau de iubit va deveni. El va avea tendința să se înconjoare numai de oameni influenți și realizați.
- Știi cum să-ți pui farmecul la bătaie. Cu alte cuvinte, ai un talent deosebit de a-i face pe oamenii care îți sunt necesari să se simtă importanți, dar aștepți în schimb să îți răspundă cu aceeași monedă. În momentul în care afirmațiile lui sunt puse la îndoială, sau este criticat, narcisistul își coboară imediat interlocutorul de pe piedestal și îl trimite la… lada de gunoi.
- Ești tipul extrem de competitiv. În viziunea narcisistului, lumea este împărțită între oameni de succes și ratați. Firește, el face parte din prima categorie și are ambiția să câștige în aproape orice domeniu – pe terenul de tenis, la birou, la scrabble, sau în orice întrecere, oricât de mică ar fi miza ei. Evident, este incapabil să se bucure de succesul altora, pentru că asta îl pune pe el într-un con de umbră
- Nu ierți, nu uiți. Pentru oricine altcineva, o ceartă banală la serviciu este trecută cu vederea, dar narcisistului îi pasă foarte mult de imaginea lui idealizată și are tendința să exagereze orice critică sau acuzație care i se aduce. Tocmai de aceea, o va rememora ori de câte ori se ivește ocazia, ba chiar va căuta să se răzbune într-un fel sau altul.
- Niciodată nu e vina ta. Narcisistul refuză să fie tras la răspundere pentru greșelile sale și mereu găsește o altă persoană pe care să dea vina.
- Profiți de oameni. Narcisistul este centrul propriului univers și este incapabil să se transpună în universul emoțional al celorlalți. El se așteaptă ca oamenii din jurul său să fie preocupați numai de nevoile lui, iar ca să obțină ceea ce dorește, este gata să manipuleze pe oricine.
Ce vor bărbații? De la o femeie, firește! Află cum arată pentru ei partenera ideală
Adaugă comentariu