Fitness

Ce este “scândura” și de ce ar trebui să o practicăm zilnic?

Când spunem “scândură”, nu ne gândim la cea din garduri, ci la acel exercițiu static, extrem de popular, numit în limba engleză “plank”.  Oricât de puțin ne place să facem mișcare, oricât de puțin ne-am împrietenit cu sportul, acest exercițiu ar trebui practicat de toată lumea, pentru că aduce beneficii deloc de neglijat pentru sănătatea și chiar pentru aspectul nostru. În plus, se poate face oriunde, fără echipament special,  durează puțin,  așa că… nu aveți nicio scuză.

La prima vedere, pare banal, însă exercițiul este extrem de eficient, deoarece lucrează aproape toți mușchii corpului în același timp. Iată 6 motive pentru care ar trebui să îl întroduceți în rutina voastră zilnică:

  1. “Scândura” vă întărește mijlocul și mușchii abdominali. Asta implică mușchii care unesc partea superioară a corpului cu cea inferioară. Când vă ridicați sau vă răsuciți, puneți în mișcare acești mușchi, de aceea nu ar strica să îi intăriți prin acest exercițiu simplu și eficient.
  2. “Scândura” vă poate ajuta să aveți abdomenul plat. Iar asta ne dorim cu toții, nu? Cine spune că îi place să aibă colăcei inestetici în jurul taliei și o burtă umflată, probabil minte. Specialiștii susțin că acest exercițiu ar fi chiar mai eficient decât abdomenele obișnuite, deoarece antrenează toși mușchii abdominali în același timp.
  3. “Scândura” vă poate întări musculatura spatelui și poate ameliora durerile în această zonă. Problema cu alte exerciții care vizează întărirea mușchilor abdominali este că pot provoca accidentări. În schimb, acest exercițiu vă menține coloana vertebrală într-o poziție stabilă și întărește mușchii spatelui.
  4. “Scândura” vă poate îmbunătăți postura și echilibrul. O să observați că după o perioadă de câteva săptămîni în care ați practicat acest exercițiu cu regularitate, veți avea o poziție mult mai dreaptă a corpului.
  5. “Scândura” vă poate îmbunătăți flexibilitatea întregului corp, iar acest lucru devine tot mai util pe măsură ce îmbătrânim.
  6. “Scândura” vă poate ajuta să slăbiți. Acest exercițiu stimulează metabolismul și duce la arderea eficientă a grăsimii nedorite.

În fitness, ca și în celelalte domenii,  moda exercițiilor se schimbă. Apar tot felul de metode noi de antrenament, care folosesc echipamente care mai de care mai sofisticate; “scândura” nu se va demoda însă niciodată. Este foarte important, însă, ca acest exercițiu să fie executat cât mai corect cu putință, adică postura corpului să fie cea care trebuie. Fundul, spatele și umerii trebuie să fie permanent pe aceeași linie. Nu vă speriați dacă la început nu o să puteți sta decât câteva secunde în această poziție dificilă, veți vedea că performanța voastră se va îmbunătăți văzând cu ochii. Nu trebuie decât să încercați să rezistați în fircare zi cu o secundă-două în plus față de ziua precedentă. De asemenea, puteți repeta exercițiul, cu o mică pauză între reprize, de oricâte ori simțiți nevoia.  Sigur, există mai multe variante ale acestui exercițiu, pe care le puteți încerca pe măsură ce evoluați. O să vedeți, rezultatele  nu se vor lăsa așteptate!

Secrete de vedete – Kate Middleton se antrenează ca un sportiv de performanță, iar secretul siluetei sale este… scândura

Cum să îți schimbi rutina zilnică de mișcare după 40 de ani. Află pe ce tipuri de exerciții trebuie să te concentrezi

Adaugă comentariu

Fă click aici pentru a posta un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.