Sănătate

Ce este sindromul ovarului polichistic și cum putem ști dacă suferim de această afecțiune

Din păcate, sindromul ovarului polichistic este o afecțiune destul de des întâlnită și reprezintă un dezeclilibru hormonal care poate afecta și alte sisteme ale corpului, cum ar fi cel metabolic și cel cardiovascular.  Femeile care au acest sindrom dezvoltă la nivelul ovarelor numeroase chisturi (tumori benigne), care sunt, de obicei, mai mici decât un bob de mazăre.  Specialiștii au stabilit că această afecțiune poate să fie moștenită genetic, sau poate fi provocată de producția anormală de insulină și de problemele metabolice.

Simptomele sindromului ovarului polichistic

Din păcate, simptomele acestei afecțiuni sunt comune cu ale altor boli  și, deseori, femeile ajung la medic într-un stadiu destul de avansat. Totuși, iată câteva semne după care ne putem ghida:

  • Cicluri menstruale rare și neregulate
  • Sângerări vaginale anormale
  • Hirsutism – creșterea părului în exces pe față, piept, spate, abdomen, sau degete
  • Probleme ale pielii, precum acneea, mătreața, pete închise la culoare
  • Schimbări ale dispoziției și tendința spre depresie
  • Dureri în partea inferioară a abdomenului
  • Creșterea în greutate, în special în partea superioară a corpului (obezitate de tip android, care este legată de creșterea nivelului de testosteron, un hormon masculin)
  • Infertilitate (în cazurile grave)
  • Hipertensiunea arterială

Dacă ați observat că manifestați unul sau mai multe dintre simptomele prezentate mai sus, ar fi indicat să mergeți la un control de specialitate, pentru diagnosticare și tratament. Nu neglijați acest lucru, pentru că sindromul ovarului polichistic poate duce la alte probleme de sănătate, precum: avort spontan, infertilitate, cancer endometrial, sau diabet de tip 2. Femeile care au fost diagnosticate cu această afeciune pot recurge, alături de tratamentul indicat de medic și la unele remedii naturiste, precum:  scorțișoara, semințele de in, sau menta creață. Consumul acestora poate ajuta la ameliorarea simptomelor ovarului polichistic.

 

V-ar putea interesa și:

Fumezi în prezenţa copiilor? Le creşti şansele să facă astm

Ce este endometrioza? Șapte semne care îți arată că ai putea suferi de această afecțiune

Loading...