Diete

Ce să mănânci/ce să nu mănânci dacă ai ajuns în stadiul de prediabet

Numărul persoanelor care ajung în stadiul de prediabet este mult mai mare decât ați crede. Iar acest stadiu reprezintă un factor major de a dezvolta, la un moment dat, diabet de tip 2.  În etapa de prediabet, nivelul glicemiei voastre este mai mare decât cel normal, dar încă sub limita la care se poate spune că aveți diabet. Evident, alimentația este extrem de importantă în această situație, iar ceea ce mâncați vă poate ajuta să evitați un diagnostic neplăcut.

Cea mai rea variantă de mic dejun:  orice este preparat din făină albă, baconul în exces, produsele care conțin mult zahăr.

Cea mai bună variantă de mic dejun: ouă și avocado.  Pe lângă faptul că acest mic dejun este ușor de preparat, veți beneficia de proteine de cea mai bună calitate și de grăsimi sănătoase, care s-a dovedit că îmbunătățesc nivelul de glucoză din sânge.

Cea mai rea variantă pentru masa de prânz:  carne roșie preparată la grătar. Potrivit unui studiu, consumul acestui tip de carne crește riscul de a dezvolta rezistență la insulină.  În plus, prepararea la grătar poate elibera substanțe chimice nocive pentru sănătate.

Cea mai bună variantă pentru masa de prânz: o mega-salată. Nimic nu este mai benefic pentru organism decât un amestec colorat de legume în farfurie (dovlecei, broccoli, salată verde, spanac, ardei gras, ceapă, ciuperci, kale, etc.) Aceste alimente ajută la reducerea riscului de a dezvolta diabet de tip 2 și aduc un aport important de vitamine, fibre, minerale și fitonutrienți, care protejează inima și țin glicemia sub control. Puteți servi salata cu leguminoase (linte, fasole), sau cu carne slabă, cu puțină zeamă de lămâie și ulei de măsline.

Cea mai rea variantă pentru cină: fast-food. Burgerii cu cartofi prăjiți cresc riscul să luați în greutate, să dezvoltați rezistență la insulină și, în cele din urmă, să faceți diabet.

Cea mai bună variantă pentru cină: pește, cereale integrale și legume.  La fel ca la masa de prânz, ar trebui să vă umpleți farfuria cu legume non-amidonoase, o mână de orez sălbatic, ori quinoa și o bucată de pește delicios gătit la cuptor.  Sugestie: nu exagerați cu mărimea porției!

Despre deserturi, ce să mai vorbim? Evident, spunem un „nu” hotărât prăjiturilor, torturilor, înghețatelor, sau biscuiților de orice fel, mai ales dacă sunt preparate cu zahăr și făină albă.  În schimb, puteți mânca puțină ciocolată neagră, despre care am scris pe larg aici.

 

V-ar putea interesa și:

Cinci obiceiuri nesănătoase pentru silueta ta! Află cum poți slăbi mai ușor

Și ”leneșele” pot să slăbească! Iată zece trucuri care te pot apropia de silueta mult visată

Loading...

Adaugă comentariu

Fă click aici pentru a posta un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.