Stil

Ce se poartă? Cum se poartă? Află care sunt tendințele vestimentare ale sezonului rece

Aproape toate femeile iubesc vara, cu rochiile ei fluide și înflorate, cu fustele mătăsoase și bluzele vaporoase, atât de ușor de combinat și atât de flatante și flamboaiante.  Cele care adoră hainele vor să fie însă la modă și în sezonul rece, cu piese actuale și combinații surprinzătoare. Haideți să vedem câteva dintre  tendințele sezonului, care au coborât în stradă direct de pe marile catwalkuri.

  1. Rochia tricotată. Frigul se asortează cel mai bine cu tricotajele.  Anul acesta se poartă rochiile în nuanțe pământii și neutre, ușor de accesorizat, dar, pentru curajoase, există și modele în tonuri vibrante, în variante mini sau midi.  Tot la capitolul tricotaje, trebuie să menționăm puloverele oversize, care pot fi purtate  în combinații chic cu pantaloni largi.rochii-tricotate2
  2. Blana. În culori clasice, naturale, sau dimpotrivă, în nuanțe puternice, blana poate fi prezentă pe gulere, buzunare, mâneci, poate fi combiunată cu piele, denim, tricotaje și diverse stofe.haine-de-blana2
  3. Sclipiri metalice. Au apus demult vremurile când hainele cu texturi poleite erau purtate doar la evenimente speciale sau în cluburi; acum, ele fac parte din moda străzii.  Puteți purta bluze sau fuste din materiale lucioase, combinate cu elemente mai simple și veți atrage toate privirile, în orice moment al zilei.sclipiri-metalice
  4. Bomber jacket . Acest tip de geacă, creat la început pentru piloți, este acum extrem de prezent atât pe podiumurile marilor case de modă, cât și în ținutele fashionistelor de rând, ca să spunem așa. Combinată cu jeansi, fuste, rochii casual, jacheta bomber poate deveni punctul de atracție al oricărei ținute.bomber-jacket
  5. Catifeaua. Fashionistele care își doresc ținute opulente și luxoase pot apela cu încredere în acest sezon la catifea. Bluze, rochii, pantaloni, ori pijamale de stradă în culori stinse sau vibrante, catifeaua s-a regăsit sezonul acesta în multe colecții ale marilor case de modă.  Surpinzător sau nu, acest material opulent este folosit și de designerii de încălțăminte, așa că nu vă sfiiți să investiți într-o pereche de botine sau o pereche de cizme peste genunchi, din catifea.catifea1
  1. Bluza pe gât sau maleta. Acest tip de bluze, considerate cândva extrem de banale și plictisitoare, au revenit acum în forță și pot fi purtate în cele mai neașteptate combinații, cum ar fi sub o rochie vaporoasă de vară!  Designerii ne asigură că,  dacă știm cum să le purtăm, putem obține cu ajutorul lor ținute extreme de moderne și, nu în ultimul rând, călduroase!maleta2
  2. Cureaua. Este, cu siguranță, unul dintre cele mai stylish accesorii ale momentului. Poți să o porți practic la orice, ca să scoți din anonimat o ținută, inclusiv peste un palton foarte lung.curea2
  3. Stilul army. Este vizibil cu ochiul liber că hainele de inspirație militară sunt în continuare în tendințe. Orice femeie care susține că iubește moda trebuie să aibă în garderobă măcar o astfel de piesă vestimentară, fie ea o cămașă, o pereche de pantaloni sau o geacă.army

Dincolo de aceste tendințe, fiecare femeie ar trebui să-și construiască un stil personal și să aleagă doar acele piese la modă care îi flatează silueta și personalitatea.maleta1bomberjacket2

 

 

 

 

 

CULORI LA MODĂ

Purtăm ce ne place și credem că ne avantajează,  dar e bine să știm din ce putem alege. Cromatic, acest sezon este unul deosebit de bogat. Se poartă mai multe nuanțe de albastru, gri, roșu aprins, bej-maro (hai să spunem cafea cu lapte), verde,  maro roșcat, bodacious ( o nuanță de fuchsia), muștar, roz prăfuit și olive.  Și, bineințeles, eterna combinație alb și negru.

catifea2 curea1

Adaugă comentariu

Fă click aici pentru a posta un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.