Sănătate

Chisturile ovariene – ce sunt, simptome frecvente și remedii

Probabil una dintre cele mai frecvente probleme cu care se confruntă femeile, chisturile ovariene sunt, practic, acumulări de lichid la nivelul ovarelor.  Ovocitele in mod normal se formează în mici spatii pline cu lichid la nivelul ovarelor,  numite foliculi. Orice folicul ovarian mai mare de 2 centimetri poate fi numit chist.  Dimenisunea acestor chisturi poate varia foarte mult și, de regulă, aceste formațiuni sunt de natură benignă, adică necanceroasă.  Chisturile ovariene se împart în 3 categorii: chistul funcțional (sau simplu) , care este legat de ciclul menstrual si dispare de cele mai multe ori spontan, fără niciun tratament, chistul endometriozic ( sau endometriom ) care este determinat de endometrioză și chistul dermoid (sau teratom), care poate conține componente solide.

Simptome:

În mod normal, chisturile ovariene sunt asimptomatice și sunt evidențiate prin ecografii. În cazurile mai grave, prezența lor poate fi semnalată prin dureri pelvine, dureri în timpul actului sexual, disconfort abdominal. Deși aparent majoritatea acestor chisturi sunt inofensive, ele pot duce și la complicații.

Tratamentul acestor chisturi depinde de tipul lor, vârsta pacientei, dimensiunile formațiunii și de simptome. În cazurile serioase, medicul ginecolog poat recomanda eliminarea lor printr-o intervenție laparoscopică, sau chiar chirurgical. Altminteri, ele pot fi tratate și cu medicamente. Există și remedii naturiste la care puteți apela:

  • vitex, sau agnus castus – această plantă este recunoscută pentru eficiența sa în reglarea dezechilibrelor hormonale și pentru eliminare/prevenirea apariției chisturilor, dar și pentru ameliorarea simptomelor cauzate de apropierea menopauzei.
  • ceaiul de trifoi roșu – trifoiul rosu este recunoscut ca un înlocuitor al estrogenului, iar ceaiul, consumat cu regularitate, poate stimula echilibrarea hormonală.
  • Polenul – contribuie la buna sănătate a ovarelor și în general a aparatului reproductiv, împiedicând formarea și dezvoltarea chisturilor.
  • florile de nuc, florile și frunzele de castan, salvia, brânca-ursului,  ovăzul și caprifoiul, pot fi, de asemenea, remedii pentru tratarea chisturilor ovariene.

V-ar putea interesa și:

Ce este endometrioza? Șapte semne care îți arată că ai putea suferi de această afecțiune

Anexita – o boală care afectează foarte multe femei. Ce trebuie să știm despre ea

Loading...