În timp ce Franța, Italia, Spania, sau România, se luptă în continuare cu criza declanșată de pandemie, există și țări din Europa unde lucrurile par să reintre pe făgașul normal.
Cehia, de exemplu, a anunțat primele măsuri de relaxare, cu condiția ca oamenii să respecte în continuare unele recomandări ale autorităților. Și Austria, Danemarca și Norvegia au anunțat că se vor strădui să revină la viața obișnuită până la sfârșitul acestei luni. Anunțurile au fost făcute după ce, în ultimele zile, în aceste țări s-a înregistrat o scădere a numărului infecțiilor și deceselor.
Cehia a fost unul dintre primele state europene care a impus stare de urgență și unde purtarea măștilor de protecție e devenit obligatorie. În prezent, țara are 5.600 de îmbolnăviri și 112 decese. Deși situația acolo nu este departe de cea din România, guvernul a decis, totuși, să permită redeschiderea anumitor magazine și ateliere și a relaxat unele reguli de practicare a activităților sportive, cu condiția ca oamenii să nu se adune în grupuri mai mari de 2 persoane. Locuitorii din Cehia pot ieși, așadar, să alerge, sau să se plimbe cu bicicletele, însoțiți de încă o persoană.
Poate că aceste măsuri nu par cine știe ce, dar autoritățile cehe spun că revenirea la normalitate se va face treptat, în pași mici și îi asigură pe oameni că guvernul este capabil să gestioneze bine această situație de criză.
Adaugă comentariu