Actual

Coronavirus – care este noua poziție a OMS privind felul în care se răspândește virusul

După atâtea luni de la izbucnirea pandemiei, după milioane de persoane infectate și sute de mii de decese în întreaga lume, tot mai apar informații contradictorii despre noul coronavirus. Una dintre teoriile care a fost lansată de specialiști, oarecum liniștitoare, era faptul că virusul nu s-ar transmite prin aer. Iată, însă, că Organizația Mondială a Sănătății a fost nevoită să recunoască acum faptul că există „dovezi emergente” în ceea ce privește răspândirea coronavirusului pe această cale.  Potrivit ultimelor cercetări, indiferent dacă este transportat de picături care plutesc în aer în urma unui strănut, sau de picături mai mici expirate care plutesc într-o cameră, noul coronavirus poate infecta oamenii atunci când este inhalat.

Anterior, OMS spusese că virusul care cauzează maladia respiratorie COVID-19 se transmite în primul rând prin mici picături de secreţii expulzate din nasul şi gura unei persoane infectate şi care ajung apoi foarte repede pe sol. Dar, într-o scrisoare deschisă adresată organizaţiei cu sediul la Geneva, oameni de ştiinţă din 32 de ţări au subliniat existenţa unor dovezi care ar arăta că acele particule virale ce plutesc prin aer pot să le infecteze pe persoanele care le inhalează. Întrucât astfel de mici particule exhalate de persoane infectate pot să plutească mai mult timp prin aer, oamenii de ştiinţă au cerut OMS să îşi actualizeze ghidul de recomandări.

Dacă OMS va modifica evaluarea privind riscului de transmitere a virusului, acest lucru ar putea duce la recomandarea păstrării unei distanțe mai mari între oameni. Cert este că, până acum. specialiștii sunt de acord că purtarea măștii este foarte importantă pentru a spori măsurile de precauție împotriva virusului.

 

V-ar putea interesa și:

Coronavirus – o persoană foarte apropiată de președintele Donald Trump a fost confirmată cu COVID-19

 

loading...
----------------------
Loading...