Sănătate

Coronavirus – dacă ai făcut o dată COVID-19, poți să te îmbolnăvești și a doua oară?

Experții din întreaga lume încearcă să stabilească dacă imunitatea este o realitate

După atâtea săptămâni de la izbucnirea pandemiei, încă ne confruntăm cu o serie de necunoscute în legătură cu noul coronavirus. Una dintre întrebările frecvente pe care și le pun atât oamenii obișnuiți, cât și specialiștii, este dacă o persoană care a făcut o dată COVID-19, poate lua din nou virusul.

Statisticile au arătat că, în China, de pildă, dintre cele peste 80.000 de cazuri raportate de COVID-19, aproximativ 100 de pacienți au fost testați ulterior pozitivi pentru a doua oară, asta reprezentând 0,1 % din totalul cazurilor. Unii cercetătorii spun, însă, că aceste reinfectări sunt mai degrabă excepția, decât regula și că majoritatea persoanelor pot dezvolta imunitate la noul coronavirus.

Alți oameni de știință sunt, însă, mai rezervați și afirmă că este imposibil să spui cu precizie ce se va întâmpla cu o persoană vindecată de COVID-19, deoarece nu există suficiente informații dovedite științific. Fără teste făcute pe scară largă, este riscant să faci predicții.

Organizația Mondială a Sănătății susține, de asemenea, că dobândirea imunității nu este un lucru sigur pentru toți cei infectați cu SARS-CoV-2, iar guvernele țărilor afectate de pandemie nu ar trebui să se bazeze pe acest lucru, ci să caute alte soluții, precum omologarea cât mai rapidă a unui vaccin.

În tabăra cealaltă, a experților care susțin imunizarea, aceștia cred că o explicație pentru persoanele testate pozitiv a doua oară este lipsa de precizie a testelor.  „Este mult mai probabil ca rapoartele să fie pur și simplu rezultatul testelor care funcționează imperfect – fie s-a presupus că cineva a avut Covid-19 fără un test de laborator, iar mai târziu a avut o boală care, de fapt, a fost confirmată de laborator ca Covid-19, sau că pacientul a fost testat negativ și ulterior testul a ieșit pozitiv,  doar pentru că acesta dă uneori rezultate false ” – este explicația dată de un epidemiolog.

 

loading...
----------------------
Loading...