Actual

Coronavirus – pragul de 10 milioane de îmbolnăviri la nivel mondial a fost depășit! Ce ne așteaptă în continuare

Din păcate, veștile legate de  rata de infectare cu noul coronavirus nu sunt deloc bune, nici în țara noastră și nici la nivel mondial, unde s-a depășit pragul de 10 milioane de îmbolnăviri și 500.000 de decese!

Fără doar și poate, eliminarea măsurilor de restricție, care a avut loc în majoritatea țărilor afectate de pandemie, a dus la accelerarea bruscă a numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus. Situația stă mai bine, sau mai prost, în funcție  de zone. De pildă, statele din Europa de Est, printre care se numără și România, sunt pe un trend ascendent referitor la numărul de infectări, în timp ce în celelalte țări europene, trendul este descendent, sau stabil.

La nivel global, cea mai gravă situație continuă să se înregistreze în Statele Unite ale Americii, asta în condițiile în care experții recunosc că cifrele exacte ar putea fi chiar și de 10 ori mai mari decât cele care reies în urma testărilor.  Totodată, vârsta medie a persoanelor infectate a scăzut dramatic, de la 65, la 33 de ani!

Organzația Mondială a Sănătății avertizează că pandemia de COVID-19 este departe de sfârșit, ba chiar se accelerează.

 

V-ar putea interesa și:

Coronavirus – un vaccin împotriva COVID-19 ar putea fi gata până la sfârșitul anului

Adaugă comentariu

Fă click aici pentru a posta un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.