Frumuseţe

Cum poți să arăți bine fără machiaj, sau cu unul extrem de subtil? Sfaturi de la make-up artiștii vedetelor

Sunt zile în care nu ai chef sau timp să te machiezi, dar nici nu ești dispusă să auzi întrebări de genul: ”ai pățit ceva?”, ”ești cumva bolnavă?’’.  Ei bine, să știi că o piele strălucitoare și îngrijită, alături de atitudinea potrivită, pot face minuni.

De altfel, este un trend acum și în rândul vedetelor de la Hollywood să apară uneori în public fără machiaj (sau cu unul insesizabil), ori să își posteze selfie-uri cât mai naturale pe rețelele de socializare, în total contrast cu tot mai numeroasele “beauty vloggers”, care au împânzit Youtube-ul și Instagram-ul.no make-up make-up1

Alicia Keys, Jennifer Garner și Gwyneth  Paltrow sunt doar câteva dintre vedetele care își asumă să fie văzute și ”fără mască”. gwyneth paltrowPână și Kim Kardashian și-a făcut apariția la un show de modă Balenciaga cu nimic altceva pe față decât un spray de culoarea bronzului. Totuși, nu vorbim despre lipsa totală a machiajului, ci despre acel “no make-up make-up”, care este extrem de subtil, dar care, totuși, poate pune în evidență anumite trăsături ale feței.jennifer garner

Nu este ușor să realizezi acest machiaj atât de natural, încât să pară că lipsește cu desăvârșire.
Make-up artiștii de la Hollywood spun că trebuie să ne concentrăm pe o cât mai bună hidratare a tenului, pe stilizarea sprâncenelor și pe aranjarea părului. Pielea strălucitoare, o coafură îngrijită și o pereche de sprâncene bine definite pot fi suficiente pentru a te face să arăți bine, fără tone de machiaj.

alicia keysDacă, totuși, ai probleme ale pielii, ar fi bine să folosești BB cream sau un fond de ten cu acoperire foarte ușoară, eventual amestecat cu puțină loțiune strălucitoare.  Înainte de acest minim machiaj, care nu ar trebui să-ți ia decât câteva minute, ar fi bine să aplici pe față un ser cu vitamina C și un ulei hidratant.  Ambele te vor face să pari mai proaspătă și mai tânără.

Un alt sfat important: exfoliați-vă pielea cel puțin o dată pe săptămână, pentru a îndepărta celulele moarte de la suprafața ei și pentru a permite astfel produselor de îngrijire să pătrundă cât mai adânc în epidermă.  Nu mai vorbim despre alimentație, care este foarte importantă și pentru sănătatea pielii tale.

Un somn bun, o dietă echilibrată și multă apă, sunt esențiale pentru a arăta cât mai tânără și mai proaspătă!

Ar putea să îţi placă şi trucuri simple ale vedetelor de la Hollywood. sau secretul tenului perfect al lui Kate Middleton.

Adaugă comentariu

Fă click aici pentru a posta un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.