Frumuseţe

Cum să fii mereu frumoasă

Nu degeaba se spune că fiecare femeie are frumusețea ei. Suntem unice și asta este minunat! Există, desigur, unele tipare, unele genuri de frumusețe, care se schimbă, însă, de la o epocă la alta. Dacă pe vremuri erau apreciate formele voluptuoase, în zilele noastre moda dictează: înaltă și cât mai subțire.

Cât de importante sunt însă aceste tipare în viața reală? Dacă nu ne apropiem de ele,  înseamnă că trebuie să ne considerăm urâte?  Înseamnă că noi nu avem o șansă la fericire? Nici vorbă.

Frumusețea unui om este un tot: o trăsătură fizică plăcută, un fel de a privi, de a se mișca, este un zâmbet, un fel de a rosti cuvintele, o personalitate caldă și așa mai departe. Orice femeie care știe să își pună în valoare atuurile, poate fi considerată frumoasă și este foarte important ca, în primul rind, ea să se simtă așa. Chiar dacă nu ai dimensiunile standard – 90/60/90 – asta nu înseamnă că nu poți lucra cu ceea ce ai, că nu poți fi fermecătoare pentru cei din jurul tău.

Multe femei se luptă cu kilogramele în plus, sau cu niște trăsături fizice atipice și uită să își îmbunătățească acele aspecte care chiar depind de ele și care sunt foarte importante:

Bunătatea. Să fii bună cu cei din jurul tău și cu tine însăți, să te înconjori, pe cât posibil, de persoane care sunt amabile, pozitive și plăcute, asta contează cu adevărat. Încercați să fiți mai tolerante, să bârfiți mai puțin, să nu mai fiți atât de critice când vine vorba de aspectul fizic al altor persoane, sau de felul în care arătați voi și veți vedea că starea voastră de spirit generală se va îmbunătăți. Cu cât vă veți înconjura de mai multă pozitivitate, cu cât vă veți prețui mai mult,  cu atât vă veți simți mai bine în pielea voastră și mai frumoase. Pentru că frumusețea chiar vine din interior.

Sănătate. Dacă veți fi mai preocupate de felul în care vă puteți îmbunătăți sănătatea – prin sport și o nutriție echilibrată – în scurt timp, veți vedea că rezultatele nu vor întârzia să apară și veți observa modificări substanțiale în aspectul vostru fizic, care vă vor face să vă simțiți mai frumoase. Atunci când mâncați alimente sănătoase, o să aveți mai multă energie, o stare psihică mai bună, o piele mai frumoasă, cearcăne mai mici și așa mai departe.

Apreciați-vă defectele. Poate că acest lucru nu funcționează la toată lumea, dar puteți, totuși, încerca, să le vedeți ca pe elemente care vă conferă unicitate. Poate aveți un nas mai mare decât v-ați fi dorit, iar acest lucru vă deranjează. De ce nu vă străduiți să-l priviți ca pe o trăsătură care  vă face să ieșiți din anonimat?  Până la urmă, de ce v-ați dori să arătați ca toată lumea? Nu ar fi plictisitor?

Încercați să vă construiți un stil personal. Nu plecați prea mult urechea la ce vă spun prietenele că vă avantajează. Vă plac hainele extravagante? Sau, dimpotrivă, simple și clasice? Asta simțiți că vă definește personalitatea, că vă face să vă simțiți bine în pielea voastră? Foarte bine, asta să purtați! Nu mai fiți atât de sensibile la părerile celor din jur, nici nu încercați să vă cumpărați tot ce este la modă, riscând să vă îmbrăcați ca toate femeile de pe stradă, ci alegeți haine speciale pentru voi. Fie că vă plac accesoriile îndrăznețe, fie că preferați zona minimalistă, fiți voi înșivă! Nu trebuie să copiați pe nimeni, nu încercați să deveniți sosia vreunei vedete, ci străduiți-vă să fiți cea mai bună versiune a voastră.

Înconjurați-vă de lucruri care vă plac cu adevărat. Dacă vă decorați casa cu piese care vă induc o stare de bine, dacă reușiți să vă creați un mediu frumos și luminos în care să vă desfășurați activitatea, acest lucru vă va face și pe voi să vă simțiți mai frumoase.

Așadar, nu uitați: frumusețea este o alegere!

Zece motive pentru care bărbații sunt atrași de femeile mature

Nouă greșeli frecvente care ne îmbătrânesc prematur. Află dacă le faci și tu

Loading...

Publicitate