Stil

Cum se pregătesc modelele și nutriționiștii pentru sărbători. Câteva recomandări care te vor ajuta să îți subțiezi silueta

Sărbătorile bat imediat la ușă, iar unul dintre sfaturile nutriționiștilor este să “facem loc”  meselor îmbelșugate care vor urma. Cu alte cuvinte, poate n-ar strica un mic efort prin care să reușim să dăm jos 2-3 kilograme, ca să nu avem remușcări prea mari atunci când vom da iama în sarmale, piftii și prăjituri. Să știți că și modelele profesioniste au aceeași filosofie de viață: se străduiesc să mai slăbească, pentru ca de sărbători să se poată și ele bucura, ca toți muritorii de rând, de delicatesele din această perioadă a anului. Concret, iată ce trebuie să faceți, dacă vreți să le urmați sfaturile:

  • Reduceți  numărul de calorii consumate zilnic. Dacă, să spunem, în mod normal, consumați 1800-2000 de calorii, în această perioadă ar trebui să vă limitați la 1400-1600.
  • Consumați  multe proteine – acestea vă satură imediat și înlătură senzația de foame pentru o perioadă mai lungă de timp
  • Cât mai multe supe – pe lângă faptul că vă hidratează, supele sunt excelente, deoarece vă satură destul de bine și au puține calorii, comparative cu alte tipuri de mâncare (sigur, aici nu ne referim la ciorba de burtă!)
  • Consumați apă rece – corpul va utiliza mai multă energie pentru a o încălzi și, astfel, va arde mai multe calorii
  • Feriți-vă de mâncarea din oraș și pregătiți-vă singure mesele. Orice ieșire cu prietenii poate fi o adevărată încercare pentru voința și silueta voastră, așa că ar fi bine să vă țineți la distanță de aceste escapade, mai ales că veți avea destul timp de sărbători să recuperați.
  • Consumați lactate cu puține grăsimi. Lactatele conțin calciu și ajută la reglarea tranzitului intestinal, așa că nu vă feriți de ele, mai ales dacă alegeți variantele sănătoase
  • Faceți mai mult sport – intensificarea antrenamentelor în această perioadă va ajuta mult, alătiuri de dieta echilibrată, la pierderea în greutate. Axați-vă mai mult pe exerciții cardio, HIIT, Tabatha, care vă pot ajuta să ardeți mai multe calorii
  • Dormiți cât mai mult și cât mai bine – așa cum am mai scris și în alte materiale, un somn odihnitor ajută mult la buna funcționare a metabolismului.

V-ar putea interesa și:

Vrei să pari stilată fără să cheltui prea mulți bani? Nouă trucuri care te vor face să arăți ca un star de la Hollywood

Mănâncă pe săturate aceste alimente, fără pericolul de a te îngrășa!

Loading...