Sănătate

Despre propolis, numai de bine – este unul dintre cele mai puternice medicamente oferite în dar de natură

Propolis, sau clei de albine – este o substanță rășinoasă aromată pe care albinele o colectează din mugurii și frunzele anumitor copaci (cireș, vișin, plop, mesteacăn, brad, molid, arin) și o folosesc pentru căptușirea pereților interiori ai stupului, protejându-l astfel de acțiunea dăunătorilor. Propolisul este extrem de bogat în flavonoide – compuși cu puternic efect antioxidant, antifungic și antibacterian. Iată doar câteva dintre beneficiile acestei substanțe miraculoase:

  1. Întărește sistemul imunitar. Propolisul stimulează producția de anticorpi și ajută la absorbția nutrienților în organism. O cură de propolis în sezonul rece ne ține la distanță de gripe și răceli, iar primăvara și toamna ne protejează de infecții.
  2. Este eficient în tratarea ulcerelor și gastritelor. Alimentația haotică, stresul, alcoolul, nopțile nedormite, fumatul, sunt doar câteva cauze care pot duce la apariția tulburărilor gastro-intestinale. Pe lângă tratamentele recomandate de medic, se poate consuma propolis, un antibiotic natural foarte puternic, care ajută la cicatrizarea leziunilor mucoasei stomacale și reglează secreția sucului gastric.
  3. Ajută la vindecarea arsurilor. Propolisul stimulează refacerea țesuturilor afectate de arsuri, sau alte răni și accelerează procesul de regenerare a celulelor sănătoase.
  4. Ajută la vindecarea herpesului, fie că este localizat la nivel genital, sau la nivelul gurii. Datorită proprietăților sale antimicrobiene, analgezice, antiinflamatoare și cicatrizante, propolisul accelerează procesul de vindecare și reduce ulcerațiile la nivelul herpesului.
  5. Grăbește vindecarea răcelilor și a durerilor în gât. Propolisul luptă cu succes împotriva virusurilor și  ameliorează simptomele faringitei, laringitei și amigdalitei.

Propolisul se administrează fie în stare brută (amestecat cu miere sau apă), fie sub formă de tinctură. Dozele se stabilesc în funcție de afecțiunile de care suferiți.

 

V-ar putea interesa și:

Recomandare de vreme rece: Mierea, Aliment şi Medicament

Ajută-ți sistemul imunitar! Alimente care te pot face imun în fața unor boli.

 

Loading...