Diete

Dieta carnivoră – unul dintre cele mai noi și mai controversate regimuri de slăbire

Trăim, fără doar și poate, în epoca dietelor. Nu există, practic, săptămână, fără să aflăm despre un nou regim de slăbire, care promite minuni. Așa stau lucrurile și cu dieta carnivoră, ultimul trend în materie de diete. Este, însă, atât de radicală, încât ne îndoim sincer că va strange prea mulți adepți, deși seamănă oarecum cu dieta ketogenicăAcest regim nou-nouț presupune să mâncăm doar… carne, pește, ouă, unt, smântână și alte produse lactate. Fără fructe, legume, boabe, nuci sau semințe.

Adepții acestei diete susțin că nu trebuie să-ți măsori porțiile și că,  oricum., în câteva săptămâni, când corpul se va adapta la schimbare, apetitul va scădea. Altminteri, ei recomandă trei mese pe zi.

„În opinia mea, aceasta dietă este o rețetă pentru dezastru”, spune nutriționista americană Cynthia Sass, „deoarece pierdeți un spectru foarte larg de substanțe nutritive care protejează sănătatea, inclusiv fibre, antioxidanți, vitamine, minerale, probiotice și fitonutrienți”.

Sass explică faptul că substanțele nutritive care se găsesc în fructe și legume joacă un rol esențial în funcționarea organismului. Nutriția optimă presupune mult mai mult decât proteine și grăsimi. Plantele sunt foarte importante pentru a asigura o viață lungă și sănătoasă.

Așadar, concluzionează nutriționista, dieta carnivoră poate fi urmată strict pentru o scurtă perioadă de timp, cu scopul de a șoca organismul, dar și atunci ar trebui ca subiecții să fie monitorizați de un medic. Sigur că proteinele și grăsimile asigură senzația de sațietate, sigur că cei care vor urma dieta carnivoră vor pierde în greutate, însă trebuie să fie foarte atenți la efectele negative, care le pot crea dezechilibre grave în organism.

 

V-ar putea interesa și:

Ce alegem – diete low carb, sau diete fără grăsimi?

Dieta alcalină – ce este ea și ce vedete susțin acest regim

 

Adaugă comentariu

Fă click aici pentru a posta un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.