Diete

Dieta cu calorii negative

Există teorii, susținute de unii specialiști în nutriție,  potrivit cărora unele alimente sunt mai greu de digerat decât altele, iar acest lucru poate cauza un deficit de calorii. Altfel spus, organismul consumă mai multă energie atunci când încearcă să prelucreze așa-numitele alimente cu calorii negative. Logic, acest lucru vine în ajutorul celor care își doresc să slăbească. Ideea dietei cu calorii negative este să consumăm cât mai multe fructe și legume pentru care corpul nostru depune un efort suplimentar să le prelucreze.slabit

Mai pe larg, totul începe cu procesul digestiv, care, ca orice alt proces din organismul nostru,  necesită energie, deci calorii. Astfel, o parte din energie este folosită în timpul digestiei, ceea ce înseamnă că numărul total de calorii pe care îl absorbim din mâncare este mai mic decat aportul adus de alimente. Acest fenomen este cunoscut ca efectul termic al alimentelor, cuantificat intre 10% si 20% din numărul total de calorii din alimente, în funcție de vârstă, sex și stare generală de sănătate.

Este foarte important ca alimentele cu calorii negative să fie consumate în stare crudă. Prin prepararea lor termică, își schimbă proprietățile și indicele glicemic. De exemplu, un morcov care în stare crudă  are indice glicemic mic (15),  prin fierbere își schimbă valoarea indicelui glicemic la 55!

Dacă ne hotărâm să adoptăm această dietă, iată care sunt alimentele pe care trebuie să le consumăm foarte des:

FRUCTE CU CALORII NEGATIVE

  • Merele;
  • Caisele;
  • Ananas;
  • Portocale;
  • Căpșune;smoothie
  • Zmeură;
  • Fragi;
  • Porumbe;
  • Lămâie;
  • Vișine;
  • Grapefruit;
  • Prune;

LEGUME  CU CALORII NEGATIVE:legume-calorii-negative

  • Ceapă;
  • Gulie;
  • Sfeclă roșie (crudă – o puteți folosi rasă în salate sau în smoothie);
  • Salată;
  • Varză crudă sau murată;
  • Usturoi;
  • Conopidă;
  • Țelină;
  • Castraveți;
  • Morcovi;
  • Măcriș;
  • Lobodă;
  • Fasole verde;calorii-negative1
  • Praz;
  • Ridiche albă;
  • Ridiche neagră;
  • Ridiche roșie
  • Vinete
  • Broccoli
  • Spanac
  • Sparanghel

S-ar putea să îţi placă şi alt gen de diete.

 

loading...
----------------------
Loading...