După o cursă nebună, cu polițiștii pe urme, un tânăr de 23 de ani a fost împușcat în picioare.
S-a întâmplat în noaptea de vineri spre sâmbătă, în Prahova, iar bărbatul era în mașina unui prieten, care a refuzat să oprească la semnalul agenților. La un moment dat, șoferul a provocat un accident, și în timp ce tovarășii săi fugeau, individul a început să-i amenințe pe polițiști cu un cuțit. A fost somat, dar pentru că nu s-a potolit, după mai multe focuri de avertisment, a fost împușcat.
În imagini se aude clar cum polițistul îl somează de mai multe ori pe șofer să oprească. Acesta, în schimb, accelerează, iar în cele 50 de secunde de filmare nu o dată a intrat pe constrasens, în curbe.
Era aproape miezul nopții, când un martor anunța la 112 că un autoturism care venea dinspre Ploiești se deplasa haotic. La ieșirea din Vălenii de Munte, un echipaj a încercat să îl oprească.
Cum nu au reușit, agenții au pornit în urmărirea lui. Au gonit 10 kilometri, până în satul Poiana Copăceni, unde cursa s-a oprit brusc.
Localnic: „A pierdut controlul, pe aici, drumurile înguste. A lovit aici capul de pod, țeava asta și s-au dat jos, i-au alergat.”
Șase indivizi erau în mașină. Cinci au luat-o la fugă, mai puțin un tânăr de 23 de ani, care a început să îi amenințe pe polițiști cu un cuțit. Un agent a scos pistolul și după ce l-a somat verbal, a tras patru focuri de armă în aer, apoi a țintit picioarele suspectului.
Localnic: „Eram în pat, am auzit gălăgie, focuri de armă. Am crezut că sunt petarde, vreun vecin dă cu petarde și am ieșit afară și am văzut mașinile de poliție aici, un om trântit jos.”
Gheorghe Bădescu, Ambulanță Prahova: „La ora 23.41 am fost solicitați pentru a acorda asistență în localitatea Poiana Copăceni unui bărbat de 23 de ani care prezenta două plăgi împușcate la nivelul membrelor inferioare, una la genunchiul drept și una la coapsa stângă. Era conștient, echilibrat hemodinamic.”
În timp ce scandalagiul era dus la spital, polițiștii au reușit să prindă patru fugari. Singurul scăpat, șoferul, a stat ascuns până în zori, când a fost capturat.
Lavinia Radu, purtătorul de cuvânt al IJP Prahova:„Conducătorul auto a fost depistat de polițiști în această dimineață, iar la testarea cu aparatul etilotest rezultatul a fost negativ. Acesta a fost sancționat contravențional pentru patru abateri la regimul rutier, fiindu-i reținut și permisul de conducere.”
Șoferul nu avea inspecția tehnică pentru autoturism și nici asigurare. În schimb, tânărul împușcat va fi cercetat pentru ultraj.
Este a doua urmărire finalizată cu focuri de armă în doar două zile. Joi, după o cursă de peste 80 de kilometri, din Iași până în Botoșani, un șofer care nu a vrut să oprească, a fost împușcat mortal de un polițist, după mai multe focuri de avertisment. În acest caz a fost demarată o anchetă.
Adaugă comentariu