Timp Liber

Ești o persoană stresată? Ai probleme cu somnul? Află cum te pot ajuta sunetele naturii!

Ai simțit vreodată senzația că ești perfect calmă și ai mintea limpede atunci când ai fost în natură, pe malul unui râu?  Zgomotul apei, trilurile păsărilor, adierea vântului au, dacă nu știați, puteri miraculoase asupra psihicului nostru. Potrivit unor studii științifice, aceste sunete ale naturii modifică fizic conexiunile din creierul nostru, fiind legate de o stare accentuată de relaxare. Cercetătorii au monitorizat activitatea cerbrală și ritmul cardiac al mai multor subiecți care au fost puși să asculte diferite pasaje sonore, care au redat sunete înregistrate din natură: zgomote de ploaie, vânt, apa unei cascade, valurile mării, etc.  Studiul a arătat că în toate cazurile, fără excepție, s-au evidențiat schimbări ale respirației, ale tensiunii arteriale, temperaturii corpului și… digestiei.

Oamenii de știință spun că rezultatele studiului ar putea avea un impact pozitiv asupra persoanelor care sunt supuse unui nivel ridicat de stres, sau care au probleme grave cu somnul.  Concret, ei le recomandă acestora să facă plimbări cât mai lungi în natură, în care să se străduiască să se deconecteze de la grijile cotidiene și să se concentreze pe zgomotele pe care le aud.

Iar dacă acest lucru nu este posibil, le recomandă ascultarea unor înregistrări cu sunete din natură. Fiecare persoană trebuie să identifice care din aceste sunete îi induc o stare de bine și de relaxare fizică și mentală. Unii reacționează, poate, la zgomotul valurilor, alții la ploaie, în timp ce unii preferă sunetul făcut de buștenii care ard într-un șemineu.

Așadar, dacă ești o persoană stresată, sau dacă nu reușești să adormi ușor, ori ai un somn agitat, nu ar strica să asculți, oricât de des poți, astfel de înregistrări. Ele sunt, de asemenea, recomandate și persoanelor care practică meditația. Iată și două sugestii:

 

V-ar putea interesa și:

Știai că există lucruri care îți pot „fura” energia? Iată câteva dintre acestea

Opt alimente care combat insomniile

Loading...