Sănătate

Femeile aflate la menopauză pot deveni mame. Procedura, implementată în curând în România

O procedură inovativă, prin care femeile aflate la menopauză pot deveni mame, va fi implementată în curând în România, a anunțat cunoscutul specialist în infertilitate din Grecia, prof. dr. Konstantinos Pantos, prezent la o conferință medicală desfășurată la acest sfârșit de săptămână în insula Ithaca.

„Urmează să o aplicăm în următoarele săptămâni în București, pentru că ne propunem nu doar să atragem aici, în Grecia, pacienții din România, ci și să dezvoltăm această procedură în România, ceea ce va însemna o dezvoltare a turismului medical în România”, a precizat prof. dr. Pantos, care a coordonat cercetările asupra noii proceduri medicale.

Medicul Andreas Vythoulkas, specialist în infertilitate în cadrul clinicii Genesis Athens București, a spus că România urmează să fie a doua țară, după Grecia, în care va fi implementată noua procedură.

„Procedura respectivă s-a întâmplat și se întâmplă în Grecia. Femei din diferite țări au ajuns în Grecia și s-au obținut rezultatele respective. (…) În România procedura trebuie să fie acreditată, sunt niște lucruri care trebuie să se întâmple pentru ca într-o țară o procedură să fie folosită. (…) Toți avem interesul ca lucrurile să meargă mai departe și eu zic că or să meargă destul de repede, pentru că există o colaborare foarte bună”, a declarat Andreas Vythoulkas.

Medicul a explicat, pe scurt, în ce constă noua procedură medicală.

„Se preia sânge de la femeia respectivă, se prelucrează, este o anumită categorie de celule care se aleg și celulele respective sunt injectate pe ovare. După câteva zile vedem cum răspunde femeia respectivă. S-a demonstrat că o mică rezervă ovariană rămâne în ovare și după ce femeia intră la menopauză și cu procedura respectivă activăm rezerva respectivă, astfel încât să putem să obținem o sarcină”, a precizat Andreas Vythoulkas.

În opinia sa, metoda vine în întâmpinarea problemelor multor familii care, din cauza stilului de viață actual, se decid prea târziu să aibă copii.

„În viața noastră de astăzi uităm să facem copii și când ne trezim că poate e momentul să avem copii, femeile sunt deja la premenopauză sau menopauză. (…) Multe femei se decid să aibă un copil la 35-36 de ani. (…) A fost până acum la nivel de studiu și primele rezultate au fost înregistrate acum o lună de domnul profesor Pantos. (…) Este o speranță reală pentru toate femeile care acum au o șansă în plus să aibă copii, cu materialul genetic propriu”, a mai spus doctorul Vzthoulkas.

Prof. dr. Konstantinos Pantos și dr. Andreas Vythoulkas au participat la o conferință dedicată turismului medical, desfășurată pe 26 și 27 mai în insula Ithaca, relatează Agerpres.

loading...
----------------------
Loading...

Adaugă comentariu

Fă click aici pentru a posta un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.