Featured Fitness

Giulia Anghelescu spune că nu are o amintire plăcută privind modul în care a fost cerută în căsătorie

Giulia Anghelescu nu este una dintre femeile care se lăuda cu o cerere în căsătorie ca în povești. Ba chiar, artista poate spune că nu are o amintire tocmai plăcută. Și, unde mai pui că și Vlad Huidu regretă modul în care a cerut-o pe cântăreață de soție.

Vlad Huidi spune că n-a fost deloc inspirat când i-a oferit inelul artistei.
Giulia Anghelescu și Vlad Huidu sunt căsătoriți de peste opt ani, însă nici până acum acum nu au putut uita, și nici nu o vor face vreodată, cererea în căsătorie.

Deși acum se iubesc la nebunie, se completează reciproc, nu se văd unul fără celălalt și mai au și doi copii împreună, la începuturile relației, se pare că romantismul dintre ei nu era la el acasă.

Chiar dacă la ora actuală pleacă în familie în tot felul de vacanțe ori drumeții și se pozează ca un cuplu care știe cum să profite de momentele fericite, înainte de a deveni soț și soție, niciunul nu pare că punea prea mult accent pe clipele desprinse din filme.

De ce spunem asta? Ei bine, amorezii au plecat într-o vacanță la Paris, orașul iubirii, înainte de a forma o familie, acolo unde Vlad a și cerut-o de soție, gândindu-se că nimic nu poate fi mai frumos decât o amintire din Turnul Eiffel. Însă, se pare că s-a înșelat amarnic, dacă ne luăm după cuvintele spuse de el acum, pe Instagram, în fața fanilor care au dorit să știe cum a fost acel moment unic din viața oricărui cuplu.

”Sigur nu te-aș mai cere așa în căsătorie a doua oară”, a spus Vlad Huidu pe Instagram, completat imediat de soția sa.

După cele spuse de Huidu, cântăreața, care s-a schimbat total de la acel moment, a ținut să spună ea toată povestea, spre amuzamentul urmăritorilor, care, de altfel, au apreciat sinceritatea celor doi.

„În Turnul Eiffel, după trei sticle de vin, mie îmi era răuț, dar am zis ”DA”, chiar de trei ori”, a adăugat Giulia Anghelescu, mândră de căsnicia sa.