Frumuseţe

În loc să ne înfrumusețeze, machiajul ne poate îmbătrâni. Iată 7 greșeli pe care trebuie să le evităm

Să recunoaștem: cele mai multe dintre noi adorăm să ne machiem și ne dezvoltăm stiluri și tehnici personale, convinse fiind că așa reușim să ne punem în evidență trăsăturile și, de ce nu, să atragem atenția.  Totuși, trebuie să ținem cont de niște reguli și să conștientizăm că machiajul pe care îl purtam în liceu nu are cum să ni se potrivească la 35 sau 40 de ani. Așa că, dacă nu vrem să părem ridicole sau mai bătrîne decât suntem de fapt,  ar fi indicat să facem mici sau chiar mari schimbări în rutina noastră zilnică de make-up. Iată o listă cu cele mai frecvente greșeli, de care trebuie să ne ferim:

  1. Prea mult fond de ten. Asta e o greșeală pe care am văzut-o la multe femei mature. Își încarcă fața cu fond de ten, după care adaugă și un strat zdravăn de pudră prăfoasă, iar produsele respective fac ridurile să pară și mai evidente decât erau. Alegerea fondului de ten trebuie făcută în funcție de nevoile noastre la fiecare vârstă. Pe măsură ce îmbătrânim, trebuie să alegem formule lichide, ușoare, foarte hidratante și eventual chiar cu efect de lifting. De asemenea, aplicarea trebuie făcută cu multă grijă, doar pe porțiunile unde chiar avem nevoie. Cât despre pudră, folosiți-o doar dacă este absolut necesar și în cantități foarte mici. De preferat ar fi să o înlocuiți cu un spray de fixare.
  2. Prea mult fard de obraz. Sigur că ne dorim să avem la orice vârstă acei obrăjori trandafirii de copil, însă dacă aplicăm prea mult roșu pe pomeți, s-ar putea să arătăm ridicol. Evitați produsele care au nuanțe prea roșii sau maronii, deoarece vor face ca fața voastră să arate pătată și nenaturală. Cel mai bine ar fi să vă ciupiți obrajii și să vă priviți atent în oglindă, apoi să căutați în magazine acea nuanță de fard care se apropie cel mai mult. Mulți specialiști recomandă chiar ca, după o anumită vârstă, să optăm pentru farduri de obraz cremoase, care arată mult mai natural.
  3. Ochii conturați cu negru. În afară de anumite machiaje aplicate de specialiști, care știu cum să dozeze intensitatea culorilor, creionul sau tușul negru îmbătrânesc, mai ales dacă sunt aplicate pe pleoapa inferioară. Cel mai bine ar fi să optați pentru o nuanță caldă de maro. Dacă vreți un aspect cât mai tineresc, aplicați în interiorul pleoapei inferioare un creion alb sau bej, pentru luminozitate.
  4. Corectorul ales greșit. Nu orice corector pe care îl folosiți ca să mascați petele de roșeață sau coșurile  de pe față, poate fi aplicat și sub ochi. Dacă produsul are o textură prea groasă, se va strange inestetic în riduri, iar acest lucru o să vă adauge câțiva ani în plus. În această zonă, trebuie să folosiți un anticearcăn cu o formulă foarte ușoară. Cât despre nuanță, aceasta trebuie să fie doar puțin mai deschisă decât cea a fondului de ten. O culoare prea deschisă o să vă facă să arătați ca un raton.
  5. Fardurile de ochi metalice. Cu mici excepții, când acestea au o nuanță sidefată foarte subtilă, fardurile metalice o să vă îmbătrânească vizibil. Ele nu fac altceva decât să atragă atenția asupra ridurilor și cearcănelor. Așadar, uitați de perioada disco!
  6. Rujurile prea închise la culoare. Odată cu înaintarea în vârstă, buzele noastre tind să se subțieze, iar acest lucru este accentuat și mai tare de rujurile închise. Și nici conturul cu mult deasupra buzelor nu o să ne ajute prea mult. Cel mai bine este să optăm pentru nuanțe mai deschise, mai calde, sau chiar pentru rujuri neutre. Iar un strop de gloss aplicat în centrul buzelor va da impresia de mai mult volum.
  7. Mascara în exces. Genele încărcate cu rimel, cu aspect de păianjen, nu vor avantaja, categoric, o față matură. Iar de gene false nici nu mai poate fi vorba. Nu spune nimeni că trebuie să renunțăm la rimel, mai ales că genele au tendința să se rărească, dar să-l folosim cu discernământ.

V-ar putea interesa și:

Cinci alimente care țin cu pielea ta și o fac mai sănătoasă și mai strălucitoare

Cum poți să arăți bine fără machiaj, sau cu unul extrem de subtil? Sfaturi de la make-up artiștii vedetelor

Adaugă comentariu

Fă click aici pentru a posta un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.