Sănătate

Mineralele – esențiale pentru organism. Ep. 2 – calciul

Calciul este un element chimic indispensabil pentru sănătatea și rezistența oaselor, precum și pentru funcționarea celulelor musculare și nervoase. În corpul nostru există aproximativ un kilogram de calciu (Ca), depozitat în oase. Acest mineral joacă, de asemenea, un rol important în recepționarea mesajelor hormonale de către celule, în activarea enzimelor și în mai multe etape ale coagulării sângelui.

Semne ale deficitului de calciu: contracturi musculare involuntare (cârcei), osteoporoză, tulburări de ritm cardiac, senzatie de amorțeală  și furnicături în membre, dereglări ale ciclului menstrual, insomnii, palpitații, dureri de cap intense, tulburări de menopauză, depresie, rahitism si tulburări de creștere. Este foarte important, mai ales pentru femeile care se apropie de menopauză, să fie atente la nivelul de calciu din organism.

Surse naturale de calciu: produsele lactate (iar dintre acestea vedeta este iaurtul), sardine, somon, semințe de susan, migdale, fasole, avocado, broccoli.

Este evident că, atunci când alimentația voastră nu vă furnizează suficient calciu, este necesar să apelați la suplimente. Nu uitați, însă, că absorbția acestui mineral și utilizarea lui de către organism este influențată de prezența concomitentă în dietă și a altor vitamine și minerale.

Necesarul de calciu:

Copii: 1-3 ani: 500 mg/zi4-8 ani: 800 mg/zi9-18 ani: 1.300 mg/zi
Adulţi: 19-25 de ani: 1.000 mg/zi51-70 de ani: 1.200 mg/zi
Situaţii particulare femei:
•    cele însărcinate: 1.300 mg/zi
•    peste 50 de ani: 1.500 mg/zi

 

V-ar putea interesa și:

Mineralele – esențiale pentru organism. Ep. 1 – magneziul

Vreți oase puternice și sănătoase? Iată ce tipuri de alimente ar trebui să consumați cât mai des