Alături de celelalte minerale despre care am vorbit în episoadele anterioare, cromul are și el importanța lui, deloc de neglijat, pentru buna funcționare a organismului. Și pentru că pe majoritatea femeilor le interesează să aibă o siluetă cât mai aproape de ideal, iată că acest mineral le vine în ajutor. Cromul are un rol foarte important, arată studiile, în inhibarea poftei de mâncare și în special a poftei de dulciuri.
Tocmai de aceea, multe persoane care vor să slăbească iau, sau ar trebui să ia, suplimente cu crom.
De asemenea, acest mineral este esențial pentru reglarea nivelului de zahăr din sânge. Cromul stabilizează glicemia și ameliorează acțiunea insulinei.
Simptomele deficitului de crom: amețeli, stare de somnolență, tulburări ale ritmului cardiac, sete excesivă, poftă de dulce, transpirații reci.
Surse naturale de crom: carne, produse lactate, ouă, ciuperci, prune uscate, piper, drojdie de bere, nuci, stafide, sparanghel, bere și vin.
Pe piață există, de asemenea, o serie de suplimente cu crom, însă atenție mare, deoarece excesul poate fi aproape la fel de periculos ca și lipsa acestui mineral. Supradozajul poate duce la tulburări digestive, hipoglicemie, iar suplimentele luate în exces pot afecta ficatul, rinichii și sistemul nervos.
V-ar putea interesa și:
Adaugă comentariu