Actual

Numărul real al morţilor de coronavirus din Italia, mai mare decât cel declarat. Cum a fost posibil

Italia a raportat 13.155 decese din cauza COVID-19 până acum, mult peste cele 3.318 declarate de China, epicentrul pandemiei de coronavirus. Cea mai afectată ţară europeana, urmată de Spania, Italia ar putea avea chiar mai multe victime, cred specialiştii. Ei explică şi de ce numărul celor decedaţi din cauza coronavirusului ar putea fi chiar mai mare, scrie Mediafax.

Wall Street Journal scrie că mulţi cetăţeni decedaţi în Italia acasă ori în alte locuri decât spitalele amenajate pentru tratarea pacienţilor de COVID-19 nu mai sunt autopsiaţi. Cu alte cuvinte, spun specialiştii citaţi de Wall Street Journal, autorităţile italiene nici măcar nu pot afla cu exactitate dacă aceştia au fost răpuşi de bătrâneţe, de alte boli ori de coronavirus.

Eugenio Fossati, viceprimar al oraşului Coccaglio, a vorbit pentru WSJ. El a afirmat că lipsa autopsiilor şi a testelor post-mortem este dată de faptul că resursele sunt foarte limitate. Practic, întreg personalul medical este concentrat pe pacienţii în viaţă.

„Sunt mult mai mulţi morţi din cauza coronavirusului. Dar nu este o acuzaţie, atenţie! Oameni care au murit nu au mai fost testaţi pentru simplul motiv că nu există resurse de timp şi personal”, a spus Eugenio Fossati.

Daily Mail scrie de asemenea că numărul deceselor din cauza COVID-19 la spitalele din Bergamo şi Brescia ar putea fi chiar de două ori mai mare decât cel raportat. Asta pentru ca nu tuturor celor decedaţi li se mai fac teste pentru depistarea virusului.

„Alte ţări au norocul că epidemia a ajuns cu 7 sau chiar 14 zile mai târziu şi au avut timp să se pregăteasca”, a spus şi Giorgio Gori, primarul din Bergamo, pentru Wall Street Journal.

Starea de carantină în Italia a fost prelungită până cel puţin pe 12 aprilie.

loading...
----------------------
Loading...