Eveniment Featured

O nouă explozie, de această dată, fără victime, a avut loc la Spitalul Universitar de Urgență București

O nouă explozie, de această dată, fără victime, a avut loc la Spitalul Universitar de Urgență București. Aparținătorii unor pacienți ar fi auzit bubuitura puternică și au alertat personalul medical.

O explozie a avut loc în urmă cu puțin timp la subsolul Spitalului Universitar de Urgență din București. Aparținătorii mai multor pacienți ar fi auzit un sunet puternic, ca de bubuitură, venind de la un nivel inferior al instituției medicale.

Explozie la Spitalul Universitar din București

Angajații au fost imediat alertați, după cum relatează România TV, însă pompierii nu au fost chemați să intervină. Explozia nu s-a soldat cu victime, și nu a fost vorba despre o deflagrație violentă însoțită de flăcări. Totuși, martorii care au decis să verifice locul de unde s-a auzit bubuitura au relatat că au văzut ieșind dintr-o încăpere fum închis la culoare.

Potrivit ultimelor informații, explozia s-ar fi produs la un aparat de curățare, folosit de personalul responsabil cu menținerea igienei unității sanitare.

Ancheta de la Matei Balș este încă îndesfășurare

Situația alarmantă vine la doar două zile după ce un incendiu puternic a izbucnit pe secția Covid-19 a Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș” dn București, unde nu mai puțin de 7 persoane și-au pierdut viața, patru dintre ele fiind găsite complet carbonizate. Peste 100 de pacienți au fost evacuați din unitatea medicală, fiind redirecționați fie pe alte secții și pavilioane ale clădirii, fie la alte spitale din oraș.

Alți trei apcienți au decedat din cauza rănilor suferite, fiind vorba despre bolnavi infectați cu noul coronavirus. Momentan, nu se cunoaște cauza izbucnirii incendiului, însă autoritățile susțin că ar fi fost vorba despre o defecțiune la instalația electrică. Alte surse contrazic această ipoteză, spunându-se că în saloane ar fi fost aduse reșouri și aeroterme care să îi încălzească pe pacienți.

Unele rude ale victimelor au declarat că temperaturile din saloane erau extrem de scăzute, mai ales pentru pacienții conectați la oxigen ce aveau în permanență nevoie de căldură pentru a putea respira mai ușor.

Ancheta este în continuă desfășurare, nefiind găsiți, momentan, vinovații pentru tragedie. Astăzi a fost audiat de către anchetatori și medicul-erou, Cătălin Apostolescu, care a fost de gardă în dimineața dezastrului și a reușit să evacueze cât mai multe persoane, ferindu-le de focul violent.