Eveniment Featured

Oameni în vârstă cu pensii foarte mici cer ajutor din partea statului să nu înghețe de frig

România uitată în frig înseamnă, de fapt, sute de mii de suflete care nu au cu ce să-și încălzească locuința iarna. Libertatea a fost în comuna Sadova din Dolj, unde sunt cei mai mulți oameni din România care au sobe cu lemne. Oameni în vârstă, cu pensii mici, care primesc 20 de lei pe lună pentru încălzire, în timp ce o căruță cu lemne costă în jur de 350 de lei. Sadova a ajuns celebră la TV după ce i-a fost sursă de inspirație lui Mugur Mihăescu, localnic, pentru serialul „Leana și Costel”.

Acum zece ani se scria că este comuna cu 2.800 de asistați social. Azi mai sunt 280. Oamenii au plecat peste granițe, în căutarea unui loc de muncă. Peste 600 de locuitori din Sadova au nevoie de ajutor de la stat ca să nu înghețe de frig iarna. Potrivit Eurostat, 9,3% dintre români nu-și permit să-și încălzească locuința, adică un număr de vreo șase ori mai mare decât beneficiarii înscriși la Agenția de Plăți. Elena Capră s-a așezat pe o băncuță la soare, lipită de peretele văruit în bleu al casei. Stă strânsă cu genunchii la gură, ca un animal într-un colț de cușcă. Are în picioare niște papuci înnoroiați, pe care tot îi pierde.

Când merge, se ține de perete și face pași mici, să nu amețească. Dar trebuie să mai ajungă în casă, să pună câte un lemn pe foc. Focul nu trebuie să se stingă la țară. Doar că se mai stinge uneori și asta nu pentru că tanti Elena uită de el, ci fiindcă rămâne fără lemne. Iarna asta însă a fost bună cu ea. Sărăcia care se moștenește „Au fost ierni mari, dar acu a fost foarte bună. Dumnezeu a dat-o pentru mine, că eu sunt credincioasă față de Dânsul. Barem să mă țină Dumnezeu, să nu mă ia iarna… Că n-are cin să mă îngroape și n-am cu ce…”, spune femeia. Locuiește cu unul dintre băieții ei. Nici el n-are de muncă. Se duce cu ziua, dar tot nu le ajung banii. Femeia a lucrat la CAP și are pensie de 800 de lei. Pensia o încasează direct vânzătoarea de la magazinul unde are datoriile.

Ea merge și își ridică restul. Elena Capră a trecut prin război, foamete și ierni grele. Acum e mulțumită că iarna e blândă O căruță de lemne o costă în jur de 350 de lei. Ca să treacă iarna, ar trebui să cumpere vreo zece căruțe. Adică pensia ei pe patru luni și jumătate. Asta, dacă n-ar mai avea nevoie și de mâncare sau medicamente. A primit ajutorul de încălzire de la stat – 150 de lei cu totul. Nici cât jumătate de căruță. Și tot necazul de azi nu se compară cu ce-a trăit în cei 84 de ani. „Erau păduri pe aici, pe câmpuri, ne duceam, făceam maldăre și aduceam cu spatele lemne. Dacă nu aduceam lemne, muream”. Pe vremuri, frigul aducea moartea în Sadova. Apoi, mai era foametea. „Era foarte rău, că era război, mâncam grașiță fără mălai”, își amintește femeia. Au fost opt copii crescuți de mamă, fiindcă tatăl a murit imediat după ce s-a întors de pe front. A avut și ea soarta mamei ei: a rămas văduvă de tânără și a crescut și ea doi băieți, așa cum s-a priceput. „Copiii mei nu prea au carte”, spune femeia ca o explicație la nevoile cu care se confruntă. O sărăcie testamentară, pe care serviciile sociale n-au putut s-o curme. Oricum, pentru Elena Capră, asistența socială e cea care face dosarul pentru încălzire. Asistentul social de la primărie i-a făcut o vizită Elenei Capră 54 de lei pe lună de încălzire pentru cei cu venituri sub 155 de lei pe lună În Sadova, 691 de persoane au cerut ajutor de încălzire pe lemne în această iarnă, cel mai mare număr din țară. Anul trecut au fost cu aproape o sută de persoane mai mult, în comuna care numără 7.800 de locuitori.

Pentru ajutor se încadrează, potrivit legii, cei care au veniturile pe membru de familie mai mici de 800 de lei. De exemplu, o persoană care are un venit lunar între 600 și 800 de lei primește pentru încălzire 20 de lei pe lună. O persoană care are un venit lunar mai mic de 155 de lei poate lua 54 de lei pe lună, dacă se încălzește cu lemne, în jur de 260 pentru gaze naturale și 240 pentru energie electrică. În comuna Sadova, aproape 700 de oameni au cerut ajutor de încălzire Emigrarea a rămas singura soluție Asistentul social aduce câteva dosare ale beneficiarilor, cu situații care mai de care mai dramatice. Bătrâni cu o pensie de nimic, la care se pot adăuga câteva zeci de lei pentru încălzire. „Puțin”, este părerea unanimă a tuturor celor din biroul secretarului comunei, Nicolae Enache. În afară de agricultura de subzistență, în comună, doar Profi a mai angajat câțiva oameni. Să îți găsești un loc de muncă în Sadova a devenit mai greu decât să câștigi la loto. Doar că oamenii nu mai încearcă nici una, nici alta de multă vreme. Pleacă peste hotare. Secretarul comunei crede că emigrarea este singura care a ridicat nivelul comunei. Oamenii au plecat de sărăcie, și-au făcut case, mai trimit bani la rude. „Acum vreo zece ani am apărut peste tot la știri, aveam vreo 2.800 de asistați social.

Acum mai avem vreo 280”, spune acesta. În Sadova a scăzut numărul asistaților social pentru că mulți au plecat în străinătate Comuna, celebră la TV Comuna a mai ajuns la știri și după alegerile locale de anul trecut. Primarul ales a făcut infarct chiar în noaptea votului, așa că viceprimarul asigură interimatul acum și secretarului i se ridică vraful de hârtii de pe birou până la tavan. Intră și șeful de post cu o altă nouă-veche problemă: „Îi știți pe ăia din vale care se ceartă toată ziua pe bucata aia de pământ? Puteți să-mi dați pe cineva de la primărie să le spună că nu-i pământul lor ăla pe care se ceartă?” O scenă ce sigur i-ar fi dat noi idei lui Mugur Mihăescu, fiu al satului, care și-a luat inspirație pentru serialul „Leana și Costel” din viața în Sadova. A treia oară în care comuna a ajuns cunoscută în toată țara. Un foc la două-trei zile, să nu înghețe de tot Pe ulițe e liniște. Câteva coșuri pufăie fumul negru care dau mirosul iernii la sat. Un sadovean și-a făcut în vie sperietoare de ciori din capetele unor păpuși. Doar soarele generos al unei zile de ianuarie atipice mai alungă din lugubru. Pe câmpuri stau întinse solare cu foliile amestecate de vân

Adaugă comentariu

Fă click aici pentru a posta un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.