Diete

Promisiunile dietei mediteraneene – Sănătate şi viaţă lungă!

Dieta mediteraneană este mai mult decât un simplu regim de slăbire, este un stil de viaţă. Tocmai de aceea, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat-o drept una dintre cele mai benefice diete pentru organism. O dovedesc cu vârf şi îndesat italienii, grecii, spaniolii sau marocanii, popoare care spun că acest mod de viaţă presupune,  pe lângă mâncărurile delicioase şi sănătoase, multă odihnă, socializare, mai puţin stres şi multă  relaxare alături de familie şi prieteni. Ce ne-am putea dori mai mult de la viaţă?

Dieta mediteraneană se bazează pe alimente neprocesate: fructe, legume, cereale integrale, lactate, ulei de măsline, carne slabă şi peşte, care, consumate cu regularitate, întăresc sănătatea organismului şi prelungesc viaţa.

Recomandări privind această dietă:

  • Înlocuiţi carnea roşie cu carne de pui, curcan şi peşte şi introduceţi în alimentaţie mazăre, fasole, linte, năut, arahide, nuci şi plante aromatice. Astfel, veţi reduce numărul de grăsimi saturate şi veţi consuma multe proteine de calitate.
  • Renunţaţi la unt sau margarină, în detrimental uleiurilor sănătoase, ca cel de măsline extravirgin sau ulei de alune de pădure.dieta-mediteraneana2
  • Reduceţi porţiile de carne şi creşteţi porţiile de cereale integrale (orz, ovâz, mei, porumb, orez brun) şi legume
  • Diversificaţi cât mai mult legumele consumate şi alegeţi-le de culori diferite, astfel încât să acoperiţi toate vitaminele şi antioxidanţii necesari bunei funcţionări a organismului. Aşadar, mâncaţi cu încredere: ceapă, dovlecei, spanac, praz, broccoli, sparanghel, vinete, roşii sau ardei.
  • Încercaţi să puneţi mai puţină sare în mâncare şi mai multe ierburi aromatice cu efect antiinflamator şi antioxidant.
  • Mâncaţi ouă şi produse lactate degresate, însă nu foarte des.
  • Puteţi bea un pahar de vin roşu pe zi.
  • Consumaţi cât mai multe fructe proaspete, surse naturale de fibre şi vitamina C: portocale, grapefruit, mere, banane, struguri, pepene, cireşe, ananas, smochine.

BENEFICIILE DIETEI MEDITERANEENECT5BYX MEDITERRANEAN DIET

  • Prelungeşte durata vieţii
  • Combate bolile cardiovasculare
  • Reduce riscul de Alzheimer şi Parkinson
  • Reduce riscul de a face diabet
  • Întăreşte imunitatea organismului
  • Ajută la ameliorarea stărilor depresive
  • Contribuie la scăderea în greutate

MENIU DIETA MEDITERANEEANĂ

Iată şi câteva meniuri orientative pentru această dietă.

MENIU I

Mic dejun – omletă preparată din 2 albuşuri, o porţie de ciuperci sotate cu puţin mărar, 1-2 felii de pâine integrală prăjită, un pahar de lapte de vacă degresat sau, şi mai bine, lapte de soia

 Prânz – o porţie de legume mediteraneene cu nuci şi dressing de ulei de măsline, o porţie mică de fasole alba cu chimen sau cimbru, o felie de pâine de cereale integrale

 Gustare – o porţie de broccoli fiert la aburi cu puţină lămâie şi ulei de măsline

 Cină – tocană de pui, o porţie de salată verde şi dressing de ulei de măsline, o jumătate de lipie mică din cereale integrale cu puţină pastă de măsline

MENIU II

Mic dejun – o ceaşcă de fulgi de ovăz cu topping de afine proaspete şi nuci măcinate, o ceaşcă de lapte de soia sau lapte de vacă degresat

Prânz – o lipie mică din cereale integrale, umplută cu salată verde, 100 de grame de ton şi muştar, o ceaşcă de struguri roşii;  puteţi consuma şi un desert: o ceaşcă de iaurt fără grăsimi, la care adăugaţi o linguriţă de miere sau sirop de arţar

Gustare – 6-12 migdale întregi şi 2-3 biscuiţi din cereale integrale

Cina – o supă de fasole, o porţie mică de orez brun, o salată cu roşii şi dressing de ulei de măsline, o portocală cu scorţişoară

MENIU III

 Mic dejun – o farfurie de cerele integrale şi seminţe de in, o ceaşcă de lapte de soia sau lapte de vacă degresat, 4 curmale sau prune fără sâmburi

Prânz – o porţie de hummus, o porţie de creveţi cu sos de ardei iute, 2 felii de pâine integrală, o jumătate de ceaşcă de ananas

Gustare –  roşii bine coapte

Cina – o porţie de pui cu lămâie, o porţie de spanac sote cu o linguriţă de ulei de măsline, usturoi tocat şi puţin oţet balsamic, câteva felii de meredieta-mediteraneana4

Loading...