Timp Liber

Proprietarii de câini trăiesc mai mult și au o viață mai bună! Cel puțin așa arată concluziile unor cercetări științifice

Atenție, proprietari de câini: prietenul vostru blănos vă poate prelungi viața!  Asta susține un studiu recent, care, la rândul său, a folosit rezultatele mai multor cercetări științifice, realizate pe baza unor date obținute de la peste 3 milioane de persoane, între anii  1950 și 2019.

Ca să nu mai lungim vorba, oamenii de știință au descoperit că persoanele care dețin cel puțin un câine ar avea un risc de deces (din cauza unor probleme cardiace, sau a unui AVC) cu aproape 25% mai mic decât oamenii care nu sunt proprietarii unui astfel de patruped.  Pe de o parte, cred cercetătorii, acest lucru s-ar datora faptului că un cățel îi obligă pe stăpânii acestuia la o activitate fizică sporită, fie și numai pentru faptul că trebuie să-l scoată regulat la plimbare. De asemenea, o parte dintre proprietarii de câini se lasă de fumat de dragul patrupedului și, cu siguranță, gestionează mai bine situațiile stresante din viață. Un cățel nu numai că îmbunătățește starea psihică și fizică a stăpânului său, dar îl ajută și să socializeze mai mult și să-și aline singurătatea, dacă, din diferite motive, nu mai are pe nimeni aproape. Izolarea socială este un factor de risc extrem de serios pentru dezvoltarea unor boli și pentru moartea prematură.

Totuși, înainte de a adopta un cățel, ar fi bine să evaluați  cu luciditate și responsabilitățile care vin la pachet o dată cu asta. Trebuie să fiți dispuși să îi acordați atenția și iubirea pe care le merită, să renunțați uneori la confortul vostru și să fiți gata să îl răsplătiți pe măsura beneficiilor pe care vi le oferă el!

V-ar putea interesa și:

Loading...