Actual Featured

Raluca Turcanu a anunțat că liberalii vor construi un guvern fără PSD

Raluca Turcan, prim- vicepreşedinte PNL, a mulțumit tuturor alegătorilor şi celor care au organizat alegerile și a anunţat că liberalii vor construi un guvern fără PSD.

LIberalii nu acceptă înfrângerea. Raluca Turcan: Vom construi un guvern fără PSD!Raluca Turcan a anunţat că liberalii vor construi un guvern fără PSD.La alegerile parlamentare, rezultatele arată că PSD a obţinut cele mai mare scor, urmat de PNL şi USR PLUS.
De asemenea, Raluca Turcan a afirmat că PNL a câştigat „detaşat” alegerile parlamentare din judeţul Sibiu, însă nu a menţionat deocamdată rezultatele numărătorii paralele.

Redăm mai jos, integral, postarea făcută de Raluca Turcan, pe Facebook:

„Sibienii au spus astăzi, din nou, că PNL este partidul în care au cea mai mare încredere. Ca liberali suntem onorați de această (re)confirmare și obligați să acționăm în consecință.

Vocea Sibiului spune limpede și răspicat:

Că pentru oamenii din Sibiu, este inacceptabilă întoarcerea la marionetele dirijate de incompetenții, de infractorii și condamnații PSD.

De aici, de la Sibiu, din orașul care a demonstrat cel mai sincer și serios parteneriat cu președintele Klaus Iohannis, le spunem oamenilor că PNL va lupta pentru ei așa cum a făcut-o și în februarie 2017 și in 10 august 2018.

Misiunea PNL în interesul public nu a fost niciodată ușoară, fiindcă a fost întotdeauna tratată cu seriozitate. Vom face la fel și acum și vom construi, așa cum ne cer sibienii, un guvern fără PSD! Am încredere că realitatea va confirma dorința românilor de a avea o guvernare cinstită, stabilă și predictibilă. În parteneriat cu Președintele Klaus Iohannis și cu administrația locală.

ÎN JUDEȚUL SIBIU, ÎNSĂ, PNL A CÂȘTIGAT DETAȘAT ACESTE ALEGERI! SUNTEM PARTIDUL ÎN CARE LOCUITORII AU CEA MAI MARE ÎNCREDERE!

Vă mulțumim tuturor.

Continuarea dezvoltării României, menținerea țării pe drumul european, gestionarea cu profesionalism a crizei sanitare rămân prioritățile Partidului Național Liberal!Toate acestea, dar și guvernarea responsabilă, competentă și onestitatea, nu sunt compatibile cu gândirea și acțiunea PSD.

Am avut dovezi multiple că este așa și nu o spun doar eu, nu o spun doar primarii și aleșii locali din Sibiu, o spun în număr mare locuitorii întregului județ!Și, sunt convinsă, o spun toți românii de bună credință!

Mulțumim tuturor sibienilor pentru încredere!

Mulțumim, de asemenea, tuturor celor care au făcut ca acest scrutin să se desfășoare în condiții de siguranță!

Mulțumesc echipei PNL Sibiu cu care am construit acest rezultat. Cu multă muncă și seriozitate.

Multă sănătate tuturor!”,

Raluca Turcan a candidat pentru Camera Deputaţilor, prima pe lista PNL Sibiu.

Rezultate parțiale alegeri parlamentare 2020 pe partide
Rezultate parțiale alegeri parlamentare 2020: pentru Camera Deputaţilor, după numărarea voturilor la peste 99,25% din secţiile de votare, PSD conduce clasamentul, cu 30.34%, PNL are 26.1 %, USR-PLUS 15.56 %, iar AUR 9.31 %.

Camera Deputaților

PSD – 30,34%
PNL – 26,1%
USR+ – 15,56%
AUR – 9.31%
UDMR – 6,04%
PMP – 4,9%

Senat

PSD – 30,04%
PNL – 25,88%
USR+ – 15,68%
AUR – 9,19%
UDMR – 6,05%

Adaugă comentariu

Fă click aici pentru a posta un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.