Food&Drinks

Rețeta de vineri – ciorbă de văcuță

Acest fel de mâncare gustos, care nu lipsește din meniul niciunui restaurant, poate fi preparat la fel de bine și acasă.  Este adevărat că aveți nevoie de ceva mai multe ingrediente decât în cazul altor ciorbe, dar rezultatul merită!

Ingrediente:

  • 500 g carne de vită
  • 3 morcovi
  • 2 rădăcini de pătrunjel
  • 1 rădăcină de păstârnac
  • 1 țelină mică
  • 1 ceapă medie
  • 3 cartofi medii
  • 150 g măzare boabe (proaspătă sau congelată)
  • 150 g păstăi de fasole verde (proaspete sau congelate)
  • 300 ml suc de roșii (pasata) sau bulion de casă
  • sare
  • 1 lingura de ulei (pentru călit morcovul)
  • frunze proaspete de leuștean

Mod de preparare:

Dacă nu aveți o oală sub presiune, în care să fierbeți mai repede carnea de vită, atunci utilizați o oală clasică, în care puneți cel puțin 4 l de apă, dar nu uitați să luați mereu spuma care se formează deasupra.  Va dura cam două ore. Verificați carnea cu o furculiță, iar când este aproape gătită, scoateți-o într-un castron. Strecurați supa rezultată într-o oală curată, în care puneți zarzavaturile tocate mărunt, (mai puțin cartofii, mazărea și fasolea), pe care le puteți căli în puțin ulei. După vreo 20 de minute de fierbere a acestora, puteți adăuga carnea de vită tăiată cubulețe,  cuburile de cartofi, apoi, după 15 minute, mazărea și fasolea. Tot acum puneți și sucul de roșii. Mai lăsați să fiarbă câteva minute, apoi adăugați și frunzele de leuștean tocate mărunt. Dacă doriți ca ciorba să fie mai acră, puteți folosi borș de casă, sau din comerț. Opriți focul și lăsați 10 minute înainte de servire.

 

V-ar putea interesa și:

Rețeta de vineri – prăjitură cu fulgi de ovăz și morcov (gustos și sănătos)

Rețeta de vineri – supă ușoară și răcoroasă de castraveți

 

Loading...