Food&Drinks

Rețeta de vineri – supă cremă fortifiantă cu morcovi și ghimbir

Această rețetă este o alegere excelentă pentru zilele friguroase, deoarece contribuie la întărirea imunității organismului. Despre proprietățile benefice ale morcovilor găsiți mai multe informații aici, iar despre cele ale ghimbirului aici.

Ingrediente:

1 ceapă

2 linguri ghimbir tocat

2 linguri ulei de măsline

2 căței de usturoi

750 g de morcovi

1 l supă de legume (se poate prepara și cu concentrat)

apă (opțional)

sare și piper după gust

175 ml lapte degresat (sau vegetal, dacă vreți ca preparatul să fie de post))

Mod de preparare:

Tocați ceapa și căliți-o în ulei, adăugând apoi ghimbirul și usturoiul mărunțit bine. După aproximativ 5 minute, puneți  și morcovii tăiați rondele și mai lăsați oala încă 5 minute pe foc mediu, acoperită cu capac. Adăugați apoi supa de legume și apă (asta depinde de cât de groasă vreți să fie supa) și lăsați să fiarbă aproximativ 30 de minute. Se pasează supa cu blenderul, se adaugă laptele, sare și piper după gust și se mai lasă să fiarbă pe foc mic 5 minute. Supa se servește cu crutoane, iar dacă nu țineți post, puteți să radeți și brânză deasupra.

 

V-ar putea interesa și:

Rețeta de vineri – curcan la cuptor, servit cu broccoli înăbușit

Intră în formă cu trei alimente bogate în antioxidanți: ceai verde, bere și ghimbir

Adaugă comentariu

Fă click aici pentru a posta un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.