Vedete

Secrete de vedete – despărțire răsunătoare la Hollywood! O actriță superbă și-a părăsit soțul pentru un rapper

Pe Brian Austin Green vi-l amintiți cu siguranță din celebrul serial „Beverly Hills 90210”, iar pe (încă) soția sa, Megan Fox, din franciza „Transformers”. Ei bine, după aproape 10 ani de căsătorie și trei copii frumoși, relația dintre cele două staruri a ajuns pe nisipuri mișcătoare.

Megan Fox, considerată pe bună dreptate drept una dintre cele mai superbe și sexy femei din lume, a părăsit domiciliul conjugal, invocând faptul că vrea să rămână o vreme singură, să-și lămurească sentimentele și prioritățile în viață. În realitate, spun gurile rele, actrița s-ar fi îndrăgostit lulea de rapperul Machine Gun Kelly, cu care a fost colegă de platou la un film turnat la sfârșitul anului trecut. De altfel, cei doi, care susțin că ar fi doar buni prieteni, au fost surprinși împreună de paparazzi de mai multe ori, iar frumoasa Megan a și apărut în ultimul videoclip al artistului, în ipostaze incendiare.

Actorul Brian Austin Green se simte distrus după despărțirea de soția sa și le spune  apropiaților; ”inima mi s-a rupt complet. E ceva necunoscut pentru mine. Simt un gol în stomac. Megan a fost prietena mea de 15 ani și nu vreau să pierd asta”.

Brian susține că vrea cu adevărat să rămână căsătorit cu Megan Fox, care este dragostea vieții lui.  De altfel, cei doi au mai avut probleme în căsnicie și au fost la un pas de divorț și  înainte de nașterea celui de-al treilea copil, dar până la urmă s-au împăcat. Rămâne de văzut dacă cuplul va reveni și de data aceasta la sentimente mai bune.

 

V-ar putea interesa și:

Zvonurile despărțirilor se țin lanț la Hollywood: „frumușica” îi calcă pe urme bunului său prieten George Clooney

 

loading...
----------------------
Loading...