Vedete

Secrete de vedete – Kate Middleton se antrenează ca un sportiv de performanță, iar secretul siluetei sale este… scândura

Există oare vreo femeie care nu s-a uitat plină de emoție la nunta dintre Kate Middleton și prințul William? Care nu a privit-o pe filiforma brunetă cu puțină invidie?  Adevărul este, însă, că Ducesa de Cambridge are o figură atât de caldă și de luminoasă, încât este greu să nutrești pentru ea altceva decât simpatie.  Cu atât mai mult cu cât este mereu o apariție plină de eleganță, iar cele două sarcini nu au lăsat absolut nicio urmă pe silueta ei subțire și aparent fragilă.

Spunem aparent, pentru că, dacă te uiți cu atenție, o să vezi că bruneta este cât se poate de tonifiată. Un apropiat al ei și al surorii sale Pippa susține că cele două petrec foarte mult timp făcând sport și că nu se abat niciodată de la programul riguros de fitness pe care și l-au impus. Ducesa de Cambridge este obsedată de… scândură, un exercițiu destul de dificil, care antrenează, practic, toți mușchii corpului.  Oricine poate să-l practice, mai ales că nu necesită niciun echipament special.

Tot ce vă trebuie este puțină voință. Nu trebuie să mențineți de la bun început poziția dificilă prea mult timp. Este bine să începeți cu 20 sau 30 de secunde și să măriți în fiecare zi durata exercițiului cu câteva secunde. După o lună, veți vedea rezultate uimitoare!

De asemenea, Kate s-a îndrăgostit și de ceea ce se numește CrossFit, un ansamblu de mișcări creat de un antrenor din California, Greg Glassman. CrossFit este o combinație nemiloasă de antrenamente de rezistență, exerciții cu greutăți, alergări și genuflexiuni. Fiind o fanatică a sportului, prințesa a ajuns acum la un nivel extrem de performant. Și asta fără să apeleze la vreun antrenor personal. Pe lângă toate acestea, ea joacă tenis, polo, înoată și face canotaj.

Dedicarea ei pentru mișcarea fizică este dublată și de o voință de fier în bucătărie. Ea bea multe shake-uri care conțin spirulină, kale, spanac, ceai verde, afine, etc. Dieta ei este bogată în antioxidanți, iar ducesa mănâncă foarte multe salate cu castraveți. Ce putem să mai spunem după toate acestea? Că are o voință ieșită din comun? E adevărat, dar nu duce lipsă nici de timp liber!

O femeie normală nu își permite, cu siguranță, să ducă un astfel de regim de viață, dar poate încerca, totuși, să mănânce sănătos, echilibrat și să facă mișcare ori de câte ori are ocazia. Orice fel de mișcare.

Secretul tenului perfect. Michelle Obama îl ştie de la Kate Middleton

Secrete de vedete: cum reușește să aibă Nicole Kidman la 50 de ani un trup de adolescentă!

Adaugă comentariu

Fă click aici pentru a posta un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.