Vedete

Secrete de vedete – modelul Victoria’s Secret, Alexandra Ambrosio, ne dezvăluie cum se menține într-o formă de invidiat la 36 de ani

Ori de câte ori privim un show Victoria’s Secret avem tendința să ne întrebăm dacă fetele care defilează în splendidele piese de lenjerie intimă sunt reale sau nu.  Corpurile lor sculptate te fac să crezi că nu mănâncă niciodată, că nu ies cu zilele din sala de fitness și că dorm într-o bulă de sticlă.  Recent, renumita Alexandra Ambrosio, unul dintre vestiții îngerași, a răspuns la câteva întrebări fulger, în care ne spune care sunt secretele frumuseții sale și ne dă și câteva ponturi utile. Brazilianca Alexandra este actriță și model, e căsătorită, are doi copii și 36 de ani.

  1. Care este primul lucru pe care îl faci dimineața când te trezești?

Îndată ce am deschis ochii, primul meu gând se îndreaptă către copiii mei, așa că merg în camera lor și îi îmbrățișez. Asta mă încarcă cu energie și bună dispoziție.

  1. Micul dejun favorit?

Un avocado, un suc proaspăt de fructe, o ceașcă de cafea, două ouă fierte sau prăjite ușor în ulei de cocos. Mănânc asta aproape zilnic.

  1. Care este rutina ta zilnică de frumusețe?

Rutina mea este simplă, dar eficientă. Îmi curăț bine fața, iar uneori folosesc și un exfoliant, apoi aplic un ser anti-îmbătrânire, care să conțină neapărat vitamina C, o cremă cu factor de protecție și un BB cream.

  1. Cum ai grijă de părul tău?

 De două sau de trei ori pe săptămână, după ce îl spăl, aplic o mască regenerantă pe vârfuri și o las să acționeze aproximativ 10 minute. La fiecare două luni, mă duc la un salon unde mi se face un tratament intensiv.

  1. Care este produsul care nu îți lipsește din geantă?

Sunt obsedată de balsamurile de buze. Fie colorant sau super-hidratant, port mereu vreo cinci astfel de produse cu mine. De asemenea, nu-mi lipsește un spray hidratant pentru păr.

  1. Cum te relaxezi înainte de un eveniment important?

Pentru mine, nimic nu funcționează mai bine decât o rutină de yoga sau câteva minute de meditație.

  1. Cum reușești să te simți confortabil în fața camerelor de luat vederi?

Încrederea în tine este cea mai importantă. Dacă ai încredere, totul vine de la sine.

  1. Cum te menții în formă?                                                                                                                                                                                   Îmi place mult să înot și să joc volei pe plajă sau în piscină.
  1. Ai o rutină de exerciții fizice preferată?                                                                                                                                                             De obicei, frecventez clasele de Pilates sau Yoga. Imi place mult să fac sport în grup și mai puțin să mă antrenez pe cont propriu.
  1. Ce mănânci ca să te menții în formă?

Din fericire, nu sunt mare fan de paste, dar îmi place să pregătesc salate mari și supe. Peștele și carnea sunt sursele mele preferate de proteine.

  1. Care sunt gustările tale preferate?

 Pun întotdeauna cu mine migdale, un fruct sau un baton energizant cu semințe de chia, în cazul în care mi se face foame

  1. Ai vreo plăcere vinovată?

O, da: prăjiturile! Mănânc cel puțin una pe zi.

  1. Un truc bun pentru un ten obosit?

 Nu aveți cum să dați greș cu un anticearcăn bun. În plus, curbați-vă întotdeauna genele cu cleștișorul special. Asta vă va face privirea mai luminoasă, iar ochii nu vor mai părea atât de obosiți.

  1. Ce crezi despre tine când te uiți în oglindă?                                                                                                                                                 Asta depinde foarte mult de starea mea de spirit și de felul în care îmi stă părul în ziua respectivă (râde).
  1. Cum reușești să scapi de o zi stresantă și obositoare?

Îndată ce ajung acasă, îmi pun niște muzică și asta mă relaxează instantaneu.

Adaugă comentariu

Fă click aici pentru a posta un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.