Actual Featured

Starea de alertă se prelungește pe teritoriul României începând de astăzi. De ce reguli trebuie să ținem cont

E oficial! Romania, in stare de alerta pentru 30 de zile. Executivul a aprobat, in sedinta de marti, printr-o hotarare, prelungirea starii de alerta pe intreg teritoriul Romaniei cu inca 30 de zile, incepand cu 13 ianuarie.

Hotararea privind prelungirea starii de alerta pe teritoriul Romaniei incepand cu data de 13 ianuarie 2021, precum si stabilirea masurilor care se aplica pe durata acesteia pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 a fost adoptata in forma introdusa pe agenda sedintei de Guvern.

HOTARARE:
Art.1 – Se propune prelungirea starii de alerta pe intreg teritoriul national, pentru o perioada de 30 de zile, incepand cu data de 13.01.2021.

MASURI DE PREVENIRE SI CONTROL A INFECTIILOR PROPUSE A SE APLICA PE DURATA STARII DE ALERTA

1. Se mentine coordonarea operationala a serviciilor de ambulanta si a serviciilor voluntare pentru situatii de urgenta de catre inspectoratele judetene/Bucuresti-Ilfov pentru situatii de urgenta, precum si a politiei locale de catre Directia generala de politie a Municipiului Bucuresti/inspectoratele judetene
de politie.

2. Se mentine obligativitatea asigurarii continuitatii activitatii centrelor rezidentiale de ingrijire si asistenta a persoanelor varstnice, centrelor rezidentiale pentru copii si adulti, cu si fara dizabilitati, precum si pentru alte categorii vulnerabile si stabilirii programului de lucru al angajatilor cu avizul directiilor de sanatate publica judetene, respectiv a municipiului Bucuresti.

3. Se mentine obligatia furnizorilor de servicii sociale de tip rezidential de a-si organiza programul in functie de contextul epidemiologic existent la nivel local si cu respectarea normelor in vigoare privind legislatia in domeniul muncii. Activitatea la nivelul acestor servicii va fi organizata si desfasurata cu respectarea normelor de prevenire a raspandirii virusului SARS-CoV-2 instituite de autoritatile competente.

4. Se mentine obligatia desfasurarii in regim permanent a activitatii tuturor centrelor operative pentru situatii de urgenta cu activitate temporara, precum si a Centrului National de Coordonare si Conducere a Interventiei si a centrelor judetene/al municipiului Bucuresti de coordonare si conducere a interventiei.

5. Se considera necesara mentinerea obligativitatii purtarii mastii de protectie in spatiile publice, la locul de munca, in spatiile comerciale, precum si in mijloacele de transport in comun, pentru toate persoanele care au implinit varsta de 5 ani, in conditiile stabilite prin ordin comun al ministrului sanatatii si al ministrului afacerilor interne.

6. Se mentine posibilitatea izolarii si carantinarii in conditiile art. 7, 8 si 11 din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor masuri in domeniul sanatatii publice in situatii de risc epidemiologic si biologic.

7. Se propune mentinerea testarii saptamanale, prin grija directiilor de sanatate publica, a personalului de ingrijire si asistenta, a personalului de specialitate si auxiliar care isi desfasoara activitatea in centrele rezidentiale de ingrijire si asistenta a persoanelor varstnice, centrelor rezidentiale pentru copii si adulti, cu si fara dizabilitati, precum si pentru alte categorii vulnerabile.

8. Se considera necesara mentinerea interdictiilor privind organizarea si desfasurarea de mitinguri, demonstratii, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de intruniri in spatii deschise, precum si a intrunirilor de natura activitatilor culturale, stiintifice, artistice, sportive sau de divertisment in spatii inchise, cu exceptia celor organizate si desfasurate potrivit punctelor 09-25.

9. Se propune mentinerea interdictiei desfasurarii de reuniuni cu prilejul unor sarbatori, aniversari, petreceri in spatii inchise si/sau deschise, publice si/sau
private.

10. Activitatile de pregatire fizica in cadrul structurilor si bazelor sportive, constand in cantonamente, antrenamente si competitii sportive organizate pe teritoriul Romaniei pot fi desfasurate numai in conditiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului si sportului si ministrului sanatatii.