Diete

Studiu: ritmul circadian influențează procesul de slăbire. Care sunt orele optime pentru a mânca

Când vine vorba despre slăbit, există atâtea teorii, încât este foarte greu să ne decidem pe care să o credem. În timp ce unii susțin eficiența postului intermitent, promovând consumul a doar două mese pe zi (sau chiar una singură!), alte voci susțin că trebuie să mâncăm puțin și des, adică trei mese principale și eventual două gustări.

Au apărut și studii care susțin că nu contează doar cantitatea de hrană consumată, ori ce tip de alimente mâncăm, ci sunt foarte importante și orele la care ne hrănim. Autorii acestei cercetări afirmă că organismul uman procesează mâncarea diferit pe parcursul celor 24 de ore, iar mesele trebuie să se sincronizeze cu ritmul circadian, astfel încât nivelul de zahăr din sânge să fie optim pe parcursul întregii zile.

Iată orele la care ne sfătuiesc specialiștii să mâncăm, pentru ca metabolismul nostru să lucreze cât mai eficient, iar noi să slăbim cât mai rapid:

  • micul dejun trebuie luat între 6 și 10 dimineața -mai exact, susțin specialiștii, prima masă a zilei trebuie consumată la aproximativ o oră după trezire și trebuie să conțină multe proteine, pentru a ne sătura timp de câteva ore.
  • gustare 1 – la 2-4 ore de la micul dejun. Această gustare, care nu trebuie să depășească 100 de calorii, are rolul de a ne împiedica să ni se facă foame și astfel să mâncăm prea mult la masa de prânz.
  • masa de prânz trebuie servit până la ora 15. Un studiu publicat de Jurnalul American de Nutriție a concluzionat că persoanele care se încadrează în această limită de timp au șanse să slăbească mult mai repede decât cele care își amână prea mult prânzul.
  • gustare 2 – trebuie luată numai dacă vă este foarte foame și, de asemenea, nu trebuie să depășească 100 de calorii
  • cina – ultima masă a zilei nu ar trebui servită mai târziu de ora 19, pentru a-i da suficient timp organismului  să prelucreze hrana până la ora de culcare și, astfel,  să nu ne afecteze calitatea somnului. De altfel, susțin specialiștii, cu cât luăm mai devreme cina, cu atât avem șanse mai mari să dormim mai bine și să slăbim mai rapid.

 

V-ar putea interesa și:

Cum să rămâi motivat și consecvent atunci când vrei să mănânci sănătos? Câteva sfaturi de la nutriționiști

 

loading...
----------------------
Loading...